Autorităţile italiene au formulat anul acesta mai multe solicitări de transfer pentru români cu condamnări mari, încarceraţi în Peninsulă, dar la Iaşi judecătorii nu au fost de acord să primească doi cetățeni condamnaţi pe viaţă pentru crime odioase.
Ministerul Justiţiei din Italia a solicitat ca un român condamnat la închisoare pe viaţă să îşi ispăşească pedeapsa la noi în ţară, deşi fapta a fost comisă pe teritoriu italian. Solicitarea autorităţilor din statul străin a fost respinsă de judecătorii din Iaşi, care au considerat că, deşi criminalul este român, el trebuie să îşi ispăşească pedeapsă acolo unde a comis fapta. E al doilea asasin ce va sta în puşcărie toată viaţă pentru care magistraţii ieşeni refuză transferul în România.
Crima i-a îngrozit pe italieni
Magistraţii din Iaşi au fost sesizaţi de Ministerul Justiţiei, cu privire la transferul în România al asasinului Nicu Gânceanu, condamnat definitiv, în 2012, pentru mai multe infracţiuni, printre care şi omor.
Gânceanu ar fi trebuit să ajungă în Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi. Potrivit actelor trimise în România de italieni, Gânceanu şi-ar fi ucis soţia, în urmă cu nouă ani. Astfel, pe 6 iunie 2008, după ce a consumat alcool, Gânceanu a intrat în locuinţa iatlianului Leoni Vasco, ai cărui părinţi erau îngrijiţi de soţia românului. Gânceanu îşi mai abuzase şi în trecut nevasta şi, bănuind că e înşelat, a înjunghiat-o în mod repetat, de faţă cu italianul. Se pare că românul ar mai fi lovit-o, la un moment dat, cu un ciocan de lemn în cap pe soţia sa.
Judecătorii ieşeni au stabilit că asasinul nu este de acord să fie adus în ţară, dar şi că acesta nu a fost expulzat de către autorităţile italiene. Din acest motiv, au refuzat ca acesta să fie adus în ţară.
O decizie similară a fost luată de magistraţii din Iaşi şi în cazul lui Victor Agrigoroaei, condamnat şi el la închisoare pe viaţă pentru o crimă comisă în Italia.