Parcurile de joacă din municipiul Iaşi vor intra în proces de modernizare. Mai precis este vorba despre 83 de parcuri deja existente, la care se vor adăuga alte 10 care abia urmează să fie amenajate.
Rezultatul licitaţiei pentru lucrările de reabilitare a fost contestat de mai mulţi participanţi, care au cerut „reevaluarea ofertei prin reanalizarea propunerii tehnice şi declararea acesteia ca fiind conformă şi acceptabilă”, respectiv „suspendarea procedurii până la soluţionarea fondului cauzei”.
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins ca nefondate ambele plângeri formulate în contradictoriu cu Primăria Municipiului Iaşi. Totuși, împotriva deciziei CNSC se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. După primirea comunicării oficiale, se va semna contractul cu câştigătorul licitaţiei, iar lucrările vor putea începe, indiferent dacă reclamanţii se vor adresa instanţei. Licitaţia, în valoare estimată de 14 milioane de lei, este de fapt reluarea licitaţiei din august anul trecut, care însă a fost anulată la doar o lună şi jumătate de la lansarea ei.
Anul trecut, suma pusă la bătaie pentru cele 83 plus 10 spaţii de joacă era de 15,5 milioane de lei. Ultima campanie de modernizare a parcurilor de joacă s-a desfăşurat în perioada 2011-2013, când au fost reînnoite 126 de spaţii din totalul de 217 existent la momentul respectiv.