”Regele Tomeștiului” a suflat jumătate de milion de euro de sub nasul DNA

0
734

Camera de Conturi a constatat plăți ilegale de peste 500.000 euro efectuate către firmele lui Antonel Adomnicăi  Actele au fost luate la verificat în urmă cu cinci ani de DNA  Camera de Conturi a transmis că banii nu au fost recuperați nici până în ziua de astăzi  Șansele de recuperare a banilor au devenit nule în urmă cu câteva zile când cea de a doua firmă implicată în scandal a dat faliment, în condițiile în care prima a fost radiată de mult

Puțini sunt afaceriștii care au reușit să scape de dosare penale în care se vorbea de fraude uriașe așa cum a putut controversatul Antonel Adomnicăi, personaj din Tomești, cunoscut opiniei publice din „Dosarul Piatra Spartă”. În urmă cu câteva zile, s-a spulberat și ultima șansă a autorităților de a mai recupera ceva din banii pe care firmele lui Antonel Adomnicăi i-a încasat ilegal de la instituțiile publice cu care a încheiat afaceri.

Zilele trecute a intrat în insolvență și a doua firmă implicată în scandalurile de fraudă, în condițiile în care prima a fost radiată de mult lăsând un prejudiciu neachitat de peste 60 de miliarde lei vechi. Cele două firme se numesc 2 A Drumuri SRL și 3 A Drumuri SRL. Adomnicăi a intrat în bucluc după ce 2 A Drumuri SRL a încheiat afaceri cu mai multe primării din județ, iar Camera de Conturi a constatat că aceste entități au virat ilegal în conturile acestei societăți. Ulterior această firmă a fost radiată, iar afacerile au fost transferate către 3 A Drumuri SRL. Această firmă a  preluat atât o bună parte din contractele 2 A Drumuri SRL cât și din creanțele pe care le avea de recuperat.

Refuză să predea documentele

După cum s-a mai precizat, recent a fost anunțat și falimentul 3 A Drumuri SRL, iar oamenii lui Antonel nu vor să colaboreze cu autoritățile pentru ca procedura de lichidare să se facă conform Legii.

Lichidatorul desemnat de judecători să se ocupe de această firmă a anunțat într-un raport că reprezentanții societății refuză să  predea documentele contabile. De menționat că refuzul de a preda documente lichidatorului judiciar de către firmele aflate în insolvență sau faliment reprezintă infracțiune.

„Ce, a intrat în insolvență și 3 A Drumuri? N-am știut. Uite așa mai afli câte ceva când te sună un ziarist”, a spus Adomnicăi telefonic făcând pe neștiutorul.

Gaură de peste 500.000 euro. DNA a intrat pe fir

Printre primăriile cu care au avut încheiate contracte cele două firme enumerate mai sus se numără Lespezi, Vânători, Valea Seacă, Popricani etc. Cele mai mari nereguli s-au găsit însă la Primăria comunei Valea Seacă unde Camera de Conturi a constatat că firma lui Adomnicăi a încast ilegal peste 500.000 euro. Mai grav este că banii nu au fost recuperați nici astăzi deși au trecut mai bine de cinci ani din momentul în care inspectorii Curții de Conturi au constatat frauda, iar  DNA Iași a ridicat documentele în vederea efectuării unor cercetări penale.

Prejudiciul a rezultat din modul în care s-au derulat trei contracte încheiate de 2 A Drumuri SRL cu Primăria comunei Valea Seacă. Este vorba despre un contract de amenajare a unui cămin cultural, unul pentru construirea unor poduri și podețe și unul de asfaltare a unui drum comunal. În toate cele trei situații, Camera de Conturi a constatat că firma lui Adomnicăi a încasat mai mulți bani fără să realizeze lucrările contractate.

Primul jaf: Căminul Cultural

Pentru construirea Căminului Cultural din comuna Valea Seacă a fost încheiat la data de 11.01.2007 un contract în valoare de 902.958 lei, inclusiv TVA cu firma 2 A Drumuri SRL. Ulterior, valoarea contractului de lucrări a fost suplimentată ilegal cu suma de 498.967 lei, iar firma lui Antonel a încasat toți banii.

„Au fost emise de către antreprenorul de construcţii facturi în valoare de 1.984.644 lei, în baza cărora au fost efectuate plăţi în valoare de 1.374.560. Valoarea situaţiilor de lucrări facturate de către constructor la acest obiectiv de investiţii, este superioară celei contractate cu suma de 582.720 lei. Nu au fost prezentate documente justificative care să susţină, din punct de vedere cantitativ şi valoric, realitatea şi exactitatea situaţiilor de lucrări din cadrul actelor adiţionale la contractele de lucrări”, au constatat inspectorii Curții de Conturi.

S-a ajuns până acolo încât firma lui Antonel a  facturat furnizarea unor echipamente de birou în condițiile în care aceastea nu au fost achiziționate.

„Au fost facturate utilaje şi echipamente tehnologice, inclusiv dotări independente” (reprezentând calculatoare, imprimante, xerox, mobilier, etc.), în condiţiile în care bunurile respective nu se regăsesc pe teren și nici nu au fost prezentate documente justificative privind recepţia şi punerea lor în funcţiune”, au mai arătat inspectorii Camerei de Conturi.

Mai mult decât atât, inspectorii au constatat că și lucrările de construcții realizate sunt de o calitate îndoielnică.

„S-a constatat neefectuarea unor pardoseli cu linoleum la o valoare facturată de 32.219 lei, montarea, atât la exterior cât şi la interiorul clădirii, a unei tâmplării din lemn, de o calitate îndoielnică, în condiţiile în care s-a facturat, acceptat şi decontat, tâmplărie termopan din PVC în valoare de 112.535 lei, decontarea unor situaţii de lucrări aferente procurării şi montării unor utilaje şi instalaţii la o valoare estimată de 131.784 lei, în condiţiile în care acestea nu au fost procurate şi instalate sau au fost parţial montate, dar au fost decontate integral lucrările de montaj şi instalaţii aferente”, au mai arătat inspectorii Camerei de Conturi.

Podețe și drumuri inexistente

În aceiași periodă, firma lui Adomnicăi a încheiat cu Primăria Valea Seacă un contract în valoare de 1.130.049 lei pentru realizarea unor podețe și punți pietonale. Ulterior, valoarea contractului de lucrări a fost suplimentat ilegal cu suma de 590.138.

„Urmare a verificărilor efectuate s-a constatat că, întocmirea actelor adiţionale precum și, acceptarea și înregistrarea în contabilitatea instituţiei drept obligaţii de plată a situaţiilor de lucrări facturate de către antreprenorul de construcţii aferente actelor adiţionale încheiate în valoare de 1.709.131 lei (valoarea plăţilor efectuate este de 1.388.393 lei), s-a efectuat fără respectarea prevederilor legale. Astfel, nu au fost prezentate documente justificative care să susțină, din punct de vedere cantitativ și valoric, realitatea şi exactitatea situaţiilor de lucrări din cadrul actelor adiționale la contractul de lucrări precum și modul de reevaluarea a valorii iniţiale a contractului de lucrări, respectiv a lucrărilor executate, a celor la care se renunţă și a lucrărilor rămase de executat”, au constatat inspectorii Camerei de Conturi.

Au semnat în aceiași zi și contract și act adițional

În ceea ce privește cel de-al treilea contract, acesta vizează modernizarea unui drum comunal. Valoarea inițială a contractului de lucrări nr.2139 încheiat cu SC 2 A Drumuri Lespezi a fost de 996.473 lei inclusiv TVA, iar ulterior, prin actul adițional încheiat la Primăria Valea Seacă contractul de lucrări a fost majorat cu suma de 299.631 lei. Actul adițional a fost semnat în aceiași zi în care a fost semnat contractul inițial. Semnarea acestui act adițional a fost justificată prin necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare. Nu s-a făcut dovada efectuării acestor lucrări deși 2 A Drumuri Lespezi a încasat până la urmă suma de 1.290.631 lei.

Au îngropat firmele

Reprezentanții Primăriei Valea Seacă nu au reușit să ne spună de ce nu a fost recuperat până acum prejudiciul constatat de Camera de Conturi. De asemenea, reprezentanții Camerei de Conturi au transmis că au somat în mai multe rânduri Primăria comunei Valea Seacă să  demareze procedura de recuperare a banilor. Contactat telefonic de jurnaliștii 7 Est , Antonel Adomnicăi a spus că nu mai are nici o treabă cu firmele respective. Imediat după ce au izbunit scandalurile Antonel a vândut părțile sociale către angajați din firmele sale sau către prieteni.

„De ce mă întrebați pe mine? Întrebați-i pe cei de la fime. Au nu mai am nici o treabă. Mă întrebați pe mine de banii de la Valea Seacă. Au trecut atâția ani de atunci, au fost niște procese, eu nu mai țin minte”,a spus Adomnicăi.

În anul 2009, Antonel și Aurica Adomnicăi vând părțile sociale deținute la SC 2 A Drumuri SRL către un anume Petru Dăscălescu, acesta fiind un prieten de-al afaceristului, iar cu această ocazie firma își schimba denumirea în Fortune Grup SRL și își muta sediul în Piatra Neamț. La scurt timp intră în faliment iar în momentul lichidării societatea a rămas cu datorii neachitate de 6.821.611 lei. De aceea judecătorii au decis în cursul anului trecut ca banii să fie recuperați din executarea averii lui Dăscălescu. „Dispune ca pasivul neacoperi al debitorului în sumă de 6.821.611 lei să fie suportat de pârâtul Dăscălescu Petru Laurențiu. Dispune închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului”, se arată în sentința de faliment pronunțată pentru fosta firmă 2 A Drumuri.

În ceea ce privește SC 3 A Drumuri SRL, în perioada următoare se va publica tabelul creditorilor, iar dacă reprezentanții societății vor refuza să predea documentele se vor alege cu plângere penală.

Constantin MAZILU

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments