Câştigul salarial mediu brut în judeţul Iaşi a fost de 3.163 de lei în luna mai 2017, cu 18,1% mai mare faţă de luna similară de anul trecut.
Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS), în cea de-a cincea lună a acestui an, salariul mediu net a ajuns la valoarea de 2.273 de lei, cuantum tot cu 18,1 procente mai consistent faţă de datele pe mai 2016. Comparativ cu luna aprilie 2017 s-a înregistrat o creştere de 1,3% la câştigul brut şi la cel net. Faţă de media pe ţară, câştigul salarial mediu net din judeţul Iaşi, realizat în luna mai 2017, a fost mai mic cu 3,8%. Indicele câştigului salarial real pentru luna mai 2017 faţă de luna mai 2016, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, în judeţul Iaşi a fost de 117,4%, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare a salariului a crescut cu 17,4%“, au specificat reprezentanţii instituţiei. La data de 31 mai 2017, efectivul de salariaţi din judeţul Iaşi a fost de 160.783 persoane, în creştere cu 5.562 persoane (^3,6%) faţă de luna corespunzătoare din anul 2016 şi cu 580 persoane comparativ cu sfârşitul lunii aprilie 2017.