Zeci de țărăni din Gura Bădiliței, o localitate lipită de Pașcani, s-au trezit peste noapte că terenurile le sunt invadate de firma primarului Oamenii se judecă cu firma lui Pantazi, Agrocomplex Lunca, dar magistrații de la Pașcani au luat decizii după actele trimise de primăria condusă de Pantazi, fiind vorba de documente semnate chiar de către primar Culmea, deși le-au fost luate abuziv terenurile, oamenii au fost obligați de justiția pășcăneană să plătească despăgubiri societății agricole patronate de familia primarului
Zeci de țărăni din localitatea Gura Bădiliței, un sat lipit de municipiul Pașcani, imploră autoritățile să le vină în ajutor deoarece li s-a făcut o mare nedreptate. Trăind de pe o zi pe alta numai din agricultură, țăranii s-au trezit peste noapte că rămân și fără terenuri, adică fără singura sursă prin care-și puteau asigura traiul, intrând astfel în război cu primarul din Pașcani, Dumitru Pantazi.
În toamna anului 2010, firma lui Pantazi a intrat pur și simplu peste terenurile oamenilor, întorcându-le recolta pentru a semăna propriile culturi. Asta în condițiile în care, până când au fost cotropite de Agrocomplex Lunca, terenurile respective s-au aflat în timp de zeci sau chiar sute de ani în proprietatea țăranilor din Gura Bădiliței. „Ne-am trezit peste noapte cu utilajele lui Pantazi pe pământul nostru. De unde să aibă cei din Pașcani terenuri la Gura Bâdiliței. Uitați, eu am harta, terenurile astea au fost toate ale noastre din moși-strămoși. Este adevărat că prin zonă au avut terenuri și unii din Pașcani, dar în alte locuri”, a spus Vasile Istrate, explicându-ne cu degetul pe o hartă de fond funciar.
Din momentul în care utilajele Agrocomplex Lunca au intrat pe terenul lor, oamenii din Gura Bădiliței au început să-și caute dreptatea în justiție. Nu și-au găsit dreptatea la Pașcani, unde, pe lângă faptul că nu și-au recuperat terenurile, au fost obligați de magistrații locali să mai și plătească unele despăgubiri firmei lui Pantazi. „Nu ai cum să te lupți cu Pantazi aici la Pașcani, unde justiția este de partea lui. Noi suntem oameni săraci nu avem bani de avocați ca domnul Pantazi. Noi am făcut apel la Iași la Tribunal. Judecătorii de la Tribunalul Iași au rămas singura noastră speranță”, a spus Aneta Muraru, una dintre femeile care se luptă cu Pantazi și cu Agrocomplex Lunca.
A cumpărat un teren, a venit Pantazi și i l-a luat
Se cuvine să prezentăm în detaliu cazul Anetei Muraru, deoarece se judecă cu firma lui Pantazi pentru un teren pe care femeia l-a cumpărat împreună cu soțul, în anul 1995. Deși documentele de proprietate ale femeii sunt de necontestat, terenul este stăpânit în continuare de firma lui Pantazi. Astfel, în anul 1995, Aneta și Gheorghe Muraru au cumpărat de la un consătean o jumătate de hectar de teren. La vremea respectivă au făcut o hârtie de mână și au înregistrat-o la Consiliul Local Vânători. În anul 2010 s-au adresat Judecătoriei Pașcani pentru a obține o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, iar magistrații pășcăneni au aprobat solicitarea. În termeni juridici, actul emis de justiție se numește „hotărâre care să țină loc de act autentic”. Pe data de 13 octombrie 2010, familia Muraru a obținut hotărârea judecătorească care stabilește că este stăpână absolută e suprafața de 0,5 hectare.
Terenul schimbat între doi primari pesediști a ajuns la firma lui Pantazi
Din această suprafață, 3.600 metri pătrați au fost „ocupați” abuziv de firma lui Pantazi. Mai trebuie precizat că Agrocomplex Lunca a avut tupeul să intre peste terenurile oamenilor deoarece în perioada în care era viceprimar al municipiului Pașcani (2000-2008), Pantazi a avut grijă ca terenul oamenilor din Gura Bâdiliței să treacă în domeniul privat al orașului. Acest lucru a fost posibil deoarece primarul social-democat al comunei Vânători, Constantin Lupu, a fost de acord să semneze un protocol de schimb de terenuri cu Primăria Pașcani. Pe motiv că mai mulți cetățeni din Pașcani ar fi revendicat teren pe raza comunei Vânători, Constantin Lupu a fost de acord ca o suprafață de circa 35 de hectare să fie ruptă din comuna pe care o păstorește și să o transfere către municipiu. După ce municipiul Pașcani a preluat terenul, au fost puși în posesie cetățeni care, culmea, au arendat sau vândut terenul către Agrocomplex. Numai așa și-a permis Agrocomplex Lunca să intre peste terenurile oamenilor din Gura Bădiliței.
„În timpul procesului s-a făcut o expertiză care a stabilit că pe terenul meu a fost pusă în posesie de către Primăria Pașcani, o anume Codruța Pantazi, nepoată de-a primarului. Am o pensie de 600 lei pe lună, soțul meu a murit și mă lupt cu Pantazi să-mi recuperez terenul. Nu am bani de avocați. Știți ce mi-a ciudă că amândoi primarii care au făcut tot posibilul să-mi ia terenul adică Pantazi de la Pașcani și Lupu de la Vânători îmi sunt veri de gradul doi”, a spus cu ochii în lacrimi Aneta Muraru.
Femeia se află printre cei care speră că i se va face dreptate la Tribunalul Iași.
Pantazi face jocurile în proces cu acte semnate la primărie
În timpul judecării procesului, atât Judecătoria Pașcani cât și Tribunalul Iași au solicitat atât de la Primăria Pașcani cât și de la Primăria Vânători unele informații legate de amplasamentul terenurilor, delimitările parcelelor precum și listele cu persoanele care au depus cereri de revendicare. O bună parte din actele transmise de Primăria Pașcani sunt semnate chiar de Dumitru Pantazi. Cum Pantazi nu va dori niciodată să semneze documente care să ducă la pierderea procesului de către Agrocomplex Lunca ne dăm seama cu ușurință că oamenii din Gura Bădiliței se luptă cu morile de vânt. Mai mult decât atât, unele adrese de răspuns depuse la dosar de Primăria Pașcani sunt vagi și nu răspund solicitărilor justiției. Mai mult decât atât au fost depuse la dosar și documente din care reiese că serviciile și compartimentele din Primăria Pașcani își pasează între ele responsabilitatea formulării răspunsurilor. S-ar părea totuși că magistrații ieșeni și-au dat seama totuși că aceasta este o strategie de tergiversare și în data de 13.06.2017 a amendat Comisia Locală de Fond Funciar Pașcani cu 500 lei deoarece „se face vinovată de necomunicarea relațiilor solicitate de instanță”.
Un nou termen în acest dosar va avea loc la Tribunalul Iași pe data de 12.09.2017. Jurnaliștii 7 Est au solicitat un punct de vedere de la Primăria Pașcani dar instituția nu a oferit încă un răspuns. De asemenea primarul Pantazi a refuzat să răspundă apelurilor telefonice ale jurnaliștilor 7 Est.
Constantin MAZILU