Halep

0
308

A luat din nou bătaie. Asta e. Personal, recunosc că mă așteptam, dar nu la scorul ăsta. Și nici ea. Bun. Care-i problema? Păi, sunt mai multe. Una, și nu neapărat cea mai tare, ar fi latura sportivă. Orice performer, mai cu seamă în sporturile individuale, am zice că luptă pentru glorie. Satisfacția de a fi primul, de a ajunge sus, de a fi în mijlocul atenției, pe prima pagină, în televizoare, pe net etc., care vine peste beția momentului și acea stare euforică inegalabilă, când lumea este a ta. Dacă ar fi numai asta, lucrurile ar fi ok, motivația firească a oricărui ins care face performanță, ar face sportul mai …sport. Numai că, sunt de părere că în tot procesul ăsta cineva își bagă coada. Nu dracu. Banii. Dacă ne uităm la turneele de tenis, fiecare etapă depășită presupune o sumă de bani. Mare, mică … sunt bani și este direct proporțională cu gradul de expunere al turneului respectiv. Tragedia mare este când ești eliminată în primul tur, pentru că bonusul primit abia acoperă costurile deplasării, dar dacă treci și ajungi mai sus, suma crește, prin urmare și motivația. Nu trebuie musai să câștigi un turneu. Dacă ai bifat câteva semifinale sau chiar finale, primești destul cât să nu te gândești la ziua de mâine a strănepoților, așa că scopul explicit în tenis nu este să fii primul ci să faci banu gros, pentru că banii se fac din rulaj nu din adaos. Dacă esți primul, ai belele. Toți îs cu ochii pe tine, toți vor să te bată, ți se soarbe orice grimasă, orice cuvânt, orice pârț scăpat la aplecare și tot așa. E nasol. Așa însă … Halep e pe 10 în topul sportivelor ce fac bani din tenis. Frumos, nu?

Scuzele de după meci sunt argumentul suprem că pierderea acestei finale nu reprezintă un capăt de lume pentru Simona. Sunt scuze pentru oboseala turneului și pentru lipsa țelului  de care credem noi că este animată, recte gloria sportului românesc. Simona Halep nu luptă pentru România, ea este un model de management personal de succes, aflat în plină ascensiune și pe care o va interesa de România când va fi întrebată ce urări are pentru 1 Decembrie. În rest, să admirăm tenisul jucat de ea, să savuram câte un lung de linie trasat parcă de computer … și cam atât. Că ia bătaie? Stați așa că peste câteva zile începe un nou turneu și … se fac calcule. Merită efortu sau nu. Pe de altă parte, sunt alți inși care ar trebui să facă mai multe pentru imaginea României și fac cu abnegație foraje în nări. Așa că, stați liniștiți la fel cum e și Simona.

Văru

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments