Ales pe muchie de cuțit la Iași, dar ales, carismaticul domn deputat Văru Jean și aprig cititor a lui Plutarh, a dat la o parte problemele cu justiția și s-a apucat de oarece combinații conforme tendințelor, respectiv, „să ne trăiască familia“.
Pe scurt, finul domniei sale, Puiu Cocea din zona Vrancei, a fost aburcat în mai multe CA-uri de companii supuse ministerului energiei, altfel spus o punte de legătură cu „băieții deștepti“.
Ce-i mai interesant, țidula avansată spre susținerea insului, a se citi palma de sub trenul de aterizare pe scaun, este din partea ALDE Iași și este contrasemnată de distinsul nostru president de cejeu și șăf de filială la partidoi, ca și cum ar fi consecința unei negocieri din ghemuit în depărtat din sânii alianței.
În realitate a fost o mică înțelegere, după care postul de subprefect a ajuns la cine trebuie, iar Văru și-o aranjat apele unde trebuie, semn al unei colaborări deosebit de fructuoase, nu ca dihonia din interiorul liberalilor, ori orbecăiala de la userei. Adică, mișto pentru toată lumea, vorba lui Secrețius.
De Trifoi Superior