Este pe cale să adoptăm un nou clișeu: dom’le, nu mai sunt meseriași! Aproape în orice domeniu în care vrem, nu vrem, trebuie să avem de a face ceva, suntem puși în a colabora cu …cârpaci. Că de când cu siliconul și banda adezivă, o mulțime de inși repară orice, iar cu puțină insistență sunt capabili și de a instrui urmașii în a performa cu succes, nu contează domeniul. Inutil să-i mai căutăm pe adevărații meseriași. Știm că-s în America, Italia, Spania etc., ca să nu mai pomenim de desființarea școlilor profesionale ori tranziția la economia de piață. Așadar cum procedăm? Pe cale de consecință, încercăm pe cât posibil să ne rezolvăm singuri problemele. Avem un google de încredere, scule universale-s pe toate drumurile, plus de asta sigur avem și câte un vecin sau altfel de apropiat care-ți spune: …fă așa cum îți zic, că iese bine. Perfect. Nu mai contează că peste o lună schimbi instalația, ori casa, ori mașina, soluția de moment a fost suficientă. Și cum trăim în același areal, translatarea acestui obicei de a face după cum zice vecinu ajunge în domenii de importanță națională și de abia de aici se ofilește busuiocul.
Și dacă respectăm logica, ca să ajungem la național pornim din ogradă și nu putem să nu remarcăm absența din peisaj a aleșilor. Care prin vacanță, care cu treburi câmpenești ori casnice în locurile de origine. Peisajul este lăsat liber să savurăm inepțiile unor miniștri care sunt buni de dat sfaturi vecinilor, dar nicidecum să traseze linii strategice în domenii sensibile. Nu-s meseriași. S-a strigat un pic de autostradă, s-a mai dat la gioale unor adversari, fâsuri. Nimic consistent, ci mai degrabă un comportament public de hai să haidem, fără condimente, și ce-i mai trist, fără conținut. N-am văzut un punct de vedere la trăsnăile răspândite în ultima vreme, nu am sesizat reacții la inițiativele ministrului justției. Ce înseamnă asta? Simplu. Lipsă de pricepere. Dacă esți în forul legislativ al patriei, măcar de dragul justiției citești o analiză, o părere, tocmești un consilier priceput și faci ceva. E chestie de meserie. Și când spun asta îmi aduc aminte de zicerea unui distins profesor și deputat cu repetiție de după 96: „O conferință de presă ai făcut-o degeaba, dacă nu dai o dumă, care să fie titlu de pagină unu“.
Ce ne rămâne de făcut? Cam ca-n cazul domestic, să luăm noi atitudine. În loc de silicon și bandă adezivă, avem facebook, avem piața, suntem un partener de discuție, avem vecini în caz că nu ne pricepem. Aleșii trebuie dezmorțiți, trebuie puși să învețe, trebuie să fie prezenți, pentru că le suntem contemporani și nu ne convine să fim încadrați în categoria pulime. Altfel însă, ei se fac, noi ne facem și toți ne plângem că merge prost.
Văru
