Date fiind manierele prin care partidoiul lucrează pentru prosperitatea nației și menținerea trează a abnegației în variii domenii, recent s-a strecurat o dumă despre planul lui Daddy ce vizează urbea noastră. După cum știți, avem un ministru de la noi, care până la momentul vorbirii nu am înțeles ce face, că ar funcționa la impuse ori este atât de ermetic în declarații încât, mare lucru, dacă și partenerii de lucru înțeleg câte ceva.
Ei bine, e vorba ca tehnocrația de care dă dovadă distindul nostru concețățean să devină reală ca și patalama la purtător, urmând ca după o evaluare, cam tot ca cele făcute până acum, să fie plantat ca element de încredere al partidului la noi și demn viitor candidat cuminte care să-l dea jos pe Chirica.
Dincolo de faptul că treaba asta mi se pare ca o ascensiune în șlapi pe Everest, mă gândesc, oare cum o să facă să se coboare din înaltul sferelor academice în mijlocul alegătorilor, fie ei și membri plătiți, pentru că la ultimul discurs într-un plen din Europa, o seamă căscau, mai, mai să-nghită Lichtensteinul cu tot cu capitală. În rest, ca și mișcare în spatele ușilor închise, e bun.
Vasile Roaită-mprejur