Tentativă de viol lângă mănăstirea Galata

0
219

La Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ au ajuns în ultimele două gărzi trei femei din judeţ care au declarat că au fost victimele unor tentative de viol. Prima pacientă, o femeie de 68 de ani din Târgu Frumos, a ajuns în UPU luni dimineaţa după ce a fost găsită rănită pe stradă. Femeia era bătută şi prezenta numeroase semne de agresiune. Ea le-a precizat medicilor că a fost violată.

„Pacienta era policontuzionată, prezenta fracturi costale multiple şi insuficienţă renală. Declarativ, femeia a fost victima unui viol. Pacienta cu comă de gradul I a fost transferată la Nefrologie“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Peste câteva ore, o altă femeie agresată fizic le-a spus medicilor că a fost violată. Victima în vârstă de 64 de ani, din Tomeşti, era lovită peste faţă, ea precizându-le specialiştilor că i-a fost pulverizat spray în ochi.

„Pacienta era policontuzionată prin agresiune fizică şi tentativă de viol. Femeia avea o contuzie de coloană cervicală, o contuzie submandibulară stânga şi prezenta semne de pulverizare spray în ambii ochi“, a mai completat şefa UPU.

După acordarea îngrijirilor medicale, pacienta din Tomeşti a plecat acasă. Cel de-al treilea caz care a ajuns în atenţia urgentiştilor ieşeni este al unei tinere de 33 de ani din Iaşi, preluată de pe strada Mănăstirii, lângă mănăstirea Galata. De această dată, victima nu le-a declarat medicilor că a fost violată, ci aceştia au suspectat că pacienta ar fi fost agresată sexual.

„Pacienta a fost dirijată către ginecologie, dar a a semnat că pleacă cu mijloace proprii“, a conchis Cimpoeşu.

În toate cele trei cazuri, reprezentanţii spitalului au anunţat Poliţia.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments