Un nou aparat de Rezonanţă Magnetică Nucleară (RMN) a fost dat în folosinţă de curând la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ din Iaşi, fiind făcute deja primele investigaţii copiilor internaţi. Reprezentanţii spitalului au precizat că acesta a început să fie folosit de câteva zile, iar pacienţii care au nevoie de investigaţii le vor putea face pe loc, fără să mai fie nevoie să meargă la un laborator de imagistică cu care spitalul avea încheiat un contract de colaborare.
„Aparatul este funcţional şi se utilizează pentru copiii internaţi“, a precizat dr. Tamara Solange Roşu, medic-şef UPU de la unitatea medicală.
Spitalul a fost dotat cu acest aparat încă din luna aprilie, însă nu a fost dat în folosinţă imediat, fiind necesare mai multe şedinţe de training pentru personalul medical care îl va folosi, dar şi alte investigaţii de probă care au fost făcute cu ajutorul voluntarilor.
Aparatul este amplasat în clădirea în care funcţiona garajul spitalului, luându-se această decizie deoarece greutatea mare a RMN-ului nu putea fi suportată de planşeele spitalului. Achiziţia a fost făcută prin proiectul „Îmbunătăţirea serviciilor acordate în domeniul hematologiei şi oncologiei pediatrice în România, prin achiziţia de bunuri, servicii şi lucrări de specialitate“, discuţiile despre achiziţionarea acestuia fiind demarate încă din anul 2011.
Tot în cadrul proiectului au fost instruiţi 25 de specialişti medicali, adică doi medici, 15 asistente medicale şi 8 infirmiere.
Prin intermediul aceluiaşi proiect, untiatea a fost dotată cu analizor toxicologic, osteodensitometru, aparat de anestezie, sistem de monitorizare la distanţă, dar şi alte dotări pentru Secţia de Oncologie Medicală.