Un banal scăldat s-a încheiat cu o tragedie. Copil de 14 ani, înghiţit de apele lacului de la Pârcovaci

0
287

Durere mare în familia unui copil în vârstă de 14 ani care s-a înecat în barajul de acumulare de la Pârcovaci (foto), lângă Hârlău. Acesta se afla la scăldat, duminică, împreună cu alţi trei tineri, iar la un moment dat doi dintre aceştia au dispărut sub apă. Persoane aflate în zonă au sărit să îi salveze, însă nu au reuşit să aducă la surprafaţă decât unul dintre ei.

Celălalt dispărut a stat prea mult sub apă pentru a mai putea fi salvat, el fiind găsit abia după o oră de căutări. Poliţiştii au precizat că tinerii care veniseră la scăldat nu ştiau să înoate prea bine. Poliţiştii au fost sesizaţi şi ei despre faptul că un tânăr a dispărut într-un lac de acumulare din zona Hârlăului.

„Corpul tânărului în vârstă de 14 ani a fost găsit după o oră de căutări şi a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie“, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei Iaşi.

Copilul decedat se numeşte Rascu Marian şi locuia împreună cu părinţii în satul Poiana, din comuna Deleni.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments