Parlamentarul PMP Petru Movilă a susţinut miercuri că ar fi vorbit cu oficiali din Ministerul Transporturilor care i-au precizat că, în luna decembrie 2017, va fi lansată licitaţia de proiectare a autostrăzii Iași – Târgu Mureș.
„Studiul de fezabilitate va fi revizuit cu specialişti proprii ai Companiei Naţionale a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). O modificare importantă constă în includerea porţiunii Ungheni – Iaşi în proiect, care nu a fost analizat anterior în studiile din 2011“, a declarat Movilă. Acesta a precizat că, recent, CNAIR a solicitat consiliilor judeţene din Mureş, Harghita, Neamţ şi Iaşi să emită certificate de urbanism pentru investiţie, dar doar Neamţul s-a conformat. „Sper ca aceste solicitări să fie corecte şi consistente şi să fie primul pas în realizarea proiectului «Autostrăzii Unirii»“, a mai spus Movilă.
Despre autostrada Iaşi – Târgu Mureş se vorbeşte în plan public de aproape 15 ani, dar abia în ultimii cinci ani tinde să devină o temă naţională. Până recent, MT şi CNAIR au susţinut că în acest an vor fi lansate licitaţiile pentru revizuirea studiilor de fezabilitate.
Planul adevărat al autorităţilor centrale era însă altul și a fost desconspirat de Asociaţia „Pro Infrastructură“, care a precizat recent, textual, că intenţia autorităţilor creează „toate premisele unui dezastru, unui blocaj total al uneia dintre cele mai importante autostrăzi româneşti, lăsând izolată mulţi ani de acum încolo Moldova de vestul Europei, condamnând-o definitiv la subdezvoltare“.