Nu știm dacă sunteți la current cu faptul că fostul edil al urbei, actualmente conselier al șăfului de la CJ, este unul din puținii specialiști în ceea ce privește managementul gunoaielor. Fără a mai lua în considerare doctoratul de unde a fost exmatriculat, pomenitul din debut a dobândit prin metode practice despre ce și cum, unde și de ce gunoaiele sunt deșeuri și ca atare trebe să suporte un management. Și dacă tot e vorba, tandemul format între consilier și consiliat s-au gândit să pună de o companie, alta decât cele existente care să facă treaba asta.
Adică o firmă sub tutela județului care să taie și să spânzure tot ce înseamnă deșeu. Vă dați seama că mai sunt unii care știu cu ce se mănâncă daravela asta, așa că idea a fost dată în public de un alt om de încredere, recte dom’ Mircea Mihalache, și el conselier, care a recitat poezia cap-coadă. Creierele au stat deoparte și au început o analiză (și cu Ana și cu Liza) a reacțiilor, lucru foarte util, dacă stai să te gândești că ai de făcut o mânăreală și nu ai ideea de șanțul prin care trebuie să mergi. Așa că, dacă se lucrează unde trebuie și cu cine trebuie, gunoaiele vor deveni avuție regională, pentru că ele înseamnă bani, foarte mulți bani.
Prin urmare merită să te gândești cu aprindere spre o astfel de resursă, practic inepuizabilă. Ce energie solară, ce energie eoliană? Vax. Pe de altă parte, dacă se face firmanu ăsta cu deșeuri, or să dispară măturătorii de pe străzi care ridică praful cu scula din dotare în miezul zilei printr-un așa-zis procedeu de măturat stradal?
Vidanja Costache