Nu mai puțin de 42 de posturi de directori şi 23 de directori adjuncţi au rămas vacante după încheierea concursului pentru directori de anul acesta. Situaţia a apărut fie pentru că nu a candidat nimeni pentru acele posturi, fie cei care au candidat nu au promovat examenul sau cadrele didactice care şi-ar fi dorit să ocupe aceste funcţii nu aveau cursurile de management educaţional, obligatorii pentru participarea la concurs.
Majoritatea acestor posturi de director sunt la şcolile din mediul rural, un exemplu fiind şcolile din Glodenii Gândului, Gîrbeşti, Strunga sau alte localităţi din judeţ, dar au rămas vacante şi posturile de directori de la Şcoala Primară „Gh. Asachi“, Liceul Teoretic Waldorf, sau Școala Gimnazială „Mihai Codreanu“. În cazul posturilor de director adjuncţi au rămas vacante inclusiv la liceele cunoscute din municipiu, precum Colegiul „Emil Racoviţă“ sau Colegiul Tehnic „D. Leonida“.
Aceste funcţii urmează să fie ocupate până la începere anului şcolar, cadrele didactice înscrise în Registrul naţional al experţilor în management educaţional, interesate de ocuparea acestor posturi, prin „detaşare în interesul învăţământului“, putând să depună o cerere la Inspectoratul Şcolar până pe data de 17 august. În perioada 21-22 august cadrele didactice interesate de aceste posturi, şi care respectă cerinţa de a fi experţi în managementul educaţional, vor susţine un interviu în faţa unei comisii formată din trei membri ai consiliului de administraţie al Inspectoratului Şcolar.
În cazul în care vor rămâne locuri vacante chiar şi după această etapă, funcţia de director interimar urmează să fie ocupată, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar, de un cadru didactic titular, numit prin detaşare în interesul învăţământului sau prin delegarea atribuţiilor specifice funcţiei, prin decizia inspectorului şcolar general şi cu acordul scris al persoanei solicitate.