Andu Peride (Gentlemen Exclusive): ” Bunul gust nu ține cont de bani. Moda nu-i pentru oricine, dar stilul ți-l croiești !”

0
1651

”Bărbații de azi la standardele de altădată” – aceasta este deviza sub care un grup de ieșeni încearcă să schimbe mentalitățile în materie de modă masculine. Din această idee s-a născut Gentlemen Exclusive, o asociație care își propune o educare la nivelul esteticii vestimentare dar și la nivel de comportament social. Gentlemen Exclusive nu pune accentul doar pe partea materială, de business, scopul principal fiind acela de a educa populația masculină spre eleganță, rafinament și bun gust. Andu Peride, unul dintre promotorii acestui concept, ne povestește despre idea de bază a Gentlemen Exclusive, despre începuturi, experiența de până acum, cât și despre cientela exclusive și gusturile acestora.

  1. Activați pe o nișă exclusivistă, relativ nouă pe piața Iașului. Cum și când v-a venit ideea acestui tip de business?

Andu Peride: Da, este o nișă exclusivistă. Ideea de business ne-a venit în momentul în care ne-am dat seama că e nevoie de o redimensionare a atitudinii urbane față de cotidian, o revitalizare a valorilor tradiționale românești, updatate anului în care trăim. Comerțul nu e scopul principal, ci vorbim de o calibrare a pasiunilor pentru frumos, stil și arta tendințelor glamour de odinioară, atunci când femeile înaltei societăți ieșene ieșeau la promenadă îmbrăcate în dantele fine, accesorii ample și atent alese, în timp ce bărbații nu renunțau la costum și pălărie impecabil asortate.

  1. Ce presupune acest tip de afacere? Cât de greu este să startezi o astfel de afacere și care este elementul determinant în acest business?

Andu Peride: Gentlemen Exclusive este un ONG , nu este doar un business, este o asociație nonguvernamentală care are ca scop principal estetica și educația vestimentară. Am alăturat acestui lucru departamentul de croitorie de lux hand-made, costume realizate manual, din cele mai luxoase și de top materiale (țesături) de la cei mai mari producători de țesături din lume (aici vorbim de producători de stofe care au furnizat țesături pentru garderobele din filme precum „GODFATHER” , „JAMES BOND”, „CASINO” ).

  1. Femeile au avut tot timpul o preocupare deosebită pentru modă. Faceți pionerat în cultivarea conceptului de modă bărbătească? Cum reusiți să convingeți clientela și să combateți ideile preconcepute și tradiționalismul?

Andu Peride: În primul rând ne bazăm pe materialele cu care lucrăm. La „Gentlemen Exclusive” accentul cade pe calitatea țesăturilor și detaliile care fac diferența. Avantajul croitoriei la comandă? Oferă clientului un stil propriu prin care i se ascund imperfecțiunile creând fiecare costum unic, special pentru fiecare client.

  1. Care este tipologia clientului dumneavoastră? Cât de bogat sau de deschis la pungă trebuie să fie un bărbat pentru a va devenit client constant?

Andu Peride: În primul rând, clienții care ne trec pragul sunt cei care și cunosc câte ceva despre un costum croit la comandă, bărbați care plecau în afara țării să își facă unul sau mai multe costume la diferite croitorii de lux, oameni de afaceri care acum pot găsi servicii cu standardele la fel de ridicate precum la celebrele croitrorii din Anglia, Italia sau Franța. Totodată, aș dori să specific faptul că mă bucură faptul că din ce în ce mai mulți tineri au început să își dorească să se îmbrace bine. Asta denotă o altă atitudine, când vine vorba de hainele făcute industrial sau cele de duzină. Mulți tineri chiar doresc să învețe să facă diferența între hainele făcute industrial și cele la comandă. Prin evenimentele pe care Gentlemen  Exclusive le va face, vom explica necesitatea unui produs la comandă și diferența de calitate între industrial și hand’made, ca toți tinerii să aibe noțiunile de bun gust….  bunul gust nu ține cont de bani. Poți să te îmbraci foarte prost și să ai foarte mulți bani.

  1. Care sunt regulile generale pe care le comunicați clienților vis-a-vis de vestimentație, comportament și atitudine? Ce trebuie să faci să nu dai greș?

Andu Peride: Educația primită acasă schimbă percepții în ochii celorlalți interlocutori. Respectul vine odată cu încrederea pe care o oferi. Să reinventăm standardele bărbaților de odinioară e ceea ce ne-am propus să facem în momentul în care am hotărât să ne organizăm într-o asociație în care politețea, eleganța și discreția sunt „armele”cu care vrem să-i atragem pe cei care vor și altceva decât comercialul. Moda nu-i pentru oricine, dar stilul ți-l croiești ! consider că mereu trebuie să fii sincer și, in fata tuturor celor care intra in contact cu tine, să fii așa cum ești, să nu îți fie teamă că dacă porți un lucru mai „deosebit” ești judecat de alții.

  1. Astăzi, lucrurile se mișcă și se schimbă cu o viteză extraordinară. Cum poți să rămâi tot timpul la modă, în trend?

Andu Peride: În Gentlemen Exclusive nu se poate vorbi de modă ca fiind un tipar, moda este trecătoare, azi apare ceva mâine dispare, pe când stilul este etern,  iar hainele concepute de noi nu vor ieși niciodată din trend pentru că vom ajuta pe fiecare care ne va trece pragul să își construiască stilul personal, dezvoltându-l și îmbunătățindu-l mereu.

  1. Care au fost cele mai consistente comenzi primite din partea unui singur client? Dar cele mai neobișnuite solicitări?

Andu Peride: Pot spune că bărbaților le trebuie mai mult curaj să încerce să poarte mai multă culoare și să îmbine anumite elemente cu mai mult bun gust.  Au fost clienți care au dorit să realizăm și trei sau patru costume deodată, oameni de afaceri, pentru care conceperea unui costum la comandă  este ceva obișnuit.

Ieșit din comun … am avut de creat pentru un mire o redingotă în stil victorian (anii 1890).

Rareș Neamțu

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments