La începutul săptămânii, la sediul Secţiei 4 de Poliţie din Tătăraşi s-au prezentat 5 copii, care au predat poliţiştilor o sumă ceva mai mare de 200 de lei, pe care au găsit-o pe stradă.
Cei 5 puşti, 4 băieţi şi o fată, cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani, au găsit banii pe strada Ion Creangă şi imediat s-au gândit să-i predea la Poliţie.
Pentru spiritul civic demonstrat la o asemenea vârstă fragedă, oamenii legii le-au înmânat câte o diplomă celor mici în semn de recunoaştere.