Primarul Mihai Chirica a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, că municipalitatea va reabilita pasarela pietonală de la Gara Iaşi Nord.
Ieri (n.r. – 26 septembrie), am semnat contractul. A fost un singur participant la licitație, SC Compania Consttucții Feroviare SA. Valoarea contractului este de 2,97 milioane lei, fără TVA. Am dat şi ordinul de începere a lucrărilor, peste 10 zile. Vom încerca să o transformăm într-un tunel protejat, care va adâposti pietonii şi în condiții de ploaie sau ninsoare”, a declarat Chirica.
Pasarela a fost realizatâ în anul 1960 şi are o lungime de 291,35 metri şi o lățime de doi metri. În afara lucrărilor de intervenție structurale, în documentația tehnică sunt prevăzute refacerea podinei, execuția unui acoperiş şi a unor pereți de sticlă securizată, precum şi açesul pentru persoanele cu dizabilități.