Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi se va alătura instituţiilor care vor marca ediţia a 25-a a Zilelor Europene ale Patrimoniului – ZEP, desfăşurate sub patronajul comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene. Astfel, ieşenii vor putea vizita gratuit clădirea simbol a oraşului sâmbătă, 16 septembrie 2017, între orele 10.00 şi 17.00 (ora 16.30, ultimul vizitator).
Lansate în 1985, Zilele Europene ale Patrimoniului – ZEP au fost organizate începând din 1999, ca iniţiativă comună a Uniunii Europene şi a Consiliului Europei. Evenimentele organizate cu acest prilej au scopul de a atrage atenţia publicului larg asupra diversităţii patrimoniului, dar şi a vulnerabilităţii acestuia.