Pasarela Era rămâne fără autorizație de circulație. Podul nu va fi reperat nici anul acesta

0
524

Proprietul pasajului rutier care facilitează accesul către Hipermarketul Era nu va realiza nici anul acesta lucrările de consolidare promise @ Experții susțin că podul rutier trebuie supus unor lucrări de consolidare

Inițial, reprezentanții firmei Ermes Holding au spus că vor consolida și repara pasajul rutier în anul 2016. Ulterior au amânat respectivele lucrări pentru anul 2017, dar și acest termen va fi amânat. Asta deoarece Ermes Holding nu a solicitat de la primărie autorizația de construire necesară, ceea ce înseamnă că nu există deocamdată nici o intenție de a demara lucrările respective. Asta în condițiile în care o expertiză tehnică realizată anul acesta de specialiști arată că podul rutier are probleme inclusiv la structura de rezistență. De asemenea, autorizația de circulație eliberată provizoriu de Poliția Rutieră va expira pe data de 30 septembrie. Reprezentanții Poliției Rutiere au declarat că aceasta va fi prelungită pentru încă șase luni dacă proprietarii vor avea de partea lor argumentele legale necesare.

„Autorizația de circulație expiră la sfârșitul acestei luni  dar din câte am înțeles reprezentanții firmei vor dori să obțină o prelungire pentru șase luni. Proprietarii au comandat o expertiză tehnică în care se precizează că pe acest pod se poate circula. În baza aceste expertize putem aproba o prelungire pentru 6 luni  a autorizației de circulație”, a spus Mihai Șoric, șeful Serviciului Rutier Iași.

Cum trebuiau efectuate lucrările de consolidare ale pasarelei

Jurnaliștii 7 Est au avuta acces în exclusivitate la unele dintre documentele și studiile realizate de experții angajați de compania Ermes Holding, proprietarul Complexului Era pentru a stabilit care sunt cauzele deteriorării podului de acces și măsurile care trebuieluate.

“Obiectivul prezintă fisuri și crăpături în transversal în structurarutieră precum și uneledeplasări sau tasări în cadrul suprastructurii la limita dintre culei și rampele de acces”, au constatat experții.

Societatea Ermes Holding, proprietarul hipermarketului Carrefour Era și implicit al pasarelei de acces, a început demersurile în vederea obținerii autorizațiilor necesare pentru consolidarea podului. Cu această ocazie, inginerii angajați de firma Ermes Holding au precizat în documentația depusă pentru obținerea avizelor că podul are nevoie în special de lucrări de consolidare la ambele rampe de acces dar și la elementele de structură din beton. De altfel, proiectul de consolidare se numește lucrări de “Reparații și consolidare a rampelor de accessud și nord la pasajul peste calea ferată și râu Bahlui spre Era Shopping Park”.

Ce lucrări de consolidare trebuie efectuate

Într-una din edițiile anterioare, jurnaliștii 7 Est au prezentat pasaje din conținutul unei expertize care se referă la lucrările de consolidare ale pasarelei. “Obiectivul prezintă fisuri și crăpături în transversal în structura rutieră precum și unele deplasări sau tasări în cadrul suprastructurii la limita dintre culei și rampele de acces”, se arată în expertiza respectivă.

De aceea, experții recomandau restrângerea circulației pe 2 benzi din 4 astfel și restricționarea vitezei de circulație astfel încât să se dechidă stratul rutier pe o lungime de 10 metri și o lățime de 78 metri operațiuni care permiteau refacerea scaunelor de beton ale dalelor de racordare (plăcile care susțin podul proprius-zis). În următoarea fază trebuia să se treacă la stabilizarea rampelor de acces pe o distanță de 60 de metri din 120 metri la rampa de intrare (cea dinspre drumul european) și pe o distanță de 100 metri din 145 metri la rampa de ieșire. După aceea lucrările de consolidare urmau să ia o pauză de 6 luni pentru că trebuia monitorizat comportamentul structurii după ar fi fost  executate lucrările descrise mai sus. De asemenea, specialiștii au mai recomandat ca structura podului să fie susținută prin grinzi suplimentare de beton armat. Astfel, expertiza enumeră mai multe tipuri de grinzi care trebuie realizate și anume grinzi vertical din beton armat monolit, grinzi de fundare. Se recomdanda ca respectivele grinzi de fundare să fie susținute de blocuri din beton care pornesc de la o adâncime de minim 5,6 metri față de cota terenuluipe care este construită pasarela. Conform proiectului de consolidare podul are o lungime de 92,33metri. Rampele de acces, sunt executate din pământ simplu și armat motiv pentru care se impune consolidarea acestora cu ajutorul structurilor din beton

Restricții de circulație

În anul 2015, când Poliția Rutieră a emis autorizația provizorie de circulație, au fost impuse unele restricții tocmai pentru protejarea populației. Din cauza degradării podului Poliția a a cerut ca pe acest pod să nu se circule cu o viteză mai mare de 10 kilometri pe oră și, de asemenea s-a stabilit impunerea unei distanțe minime de 20 metri între autovehicule. Au fost montate și indicatoarele rutiere care avertizează șoferii în legătură cu aceste restricții. Aceste indicatoare pot fi văzute și astăzi deoarece restricțiile nu au fost ridicate decizie firească având în vedere că podul nu a fost consolidat.

Constantin MAZILU

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments