Costel Grojdea: ”Vânătoarea este un sport nobil, care contribuie la echilibrul în natură”
Lorin Urcaciu: ” Vânatul trebuie îngrijit, păzit, protejat şi respectat. ”
Lumea vânătorilor are tainele ei, iar pe câteva dintre acestea încercăm să le descoperim la Interviurile 7Est. Costel Grojdea și Lorin Urcaciu ne povestesc despre cum decurge inițierea vânătorilor, despre calitățile obligatorii pe care trebuie să le dețină un practicant al acestui sport, dar și despre cât adevăr și câtă legendă se ascunde în poveștile vânătorești. Nu am ocolit nici un subiect mai delicat, iar cei doi și-au exprimat sincer părerile despre celebra vânătoare de la Balc organizată de Ion Țiriac.
- Cum v-ați “contaminat” cu această pasiune?
Costel Grojdea: Pasiunea pentru arme, și în special pentru vânătoare, o am de mic copil. În copilărie l-am însoțit pe tatăl meu la vânătoare, ca și gonaș. Contaminarea vine din familie.
Lorin Urcaciu: Încă din perioada gimnaziului mi-au plăcut expediţiile în natură. În şcoala gimnazială am făcut parte, alături de alţi șase elevi, dintr-un grup de expediţionişti din cadrul Clubului Copiilor din Hîrlău. Aşa am intrat pentru prima dată în contact cu animalele sălbatice, când campam cu cortul, câte o săptămână, în pădurea Pârcovaci-Humosu-Izvoarele Bahluiului. A urmat Liceul Silvic Câmpulung Moldovenesc unde, pe lângă cunoştinţele teoretice învăţate ca şi materie obligatorie-,,Vânatul şi vânătoarea”, am avut ocazia, în calitate de elev la practică cinegetică, să particip şi fizic la acţiuni de vânătoare şi gospodărire a faunei cinegetice din Obcinile Bucovinei.
În primii ani ai facultăţii, când mă întorceam acasă, de la Iași la Hîrlău, vedeam iarna cum, pe dealurile Cotnariului, se organizau partide de vânătoare … şi spuneam prietenilor că, printre primele lucruri pe care am să le fac după terminarea facultăţii, este şi acela de a deveni vânător.
- Povestiți cum ați fost inițiat în activitatea de vânătoare. A existat un botez, ați avut examene de trecut?
Costel Grojdea: În acest sport se face un stagiu de pregătire de un an de zile – eu am început acest stagiu în anul 2000! După ce faci acest stagiu urmeaza un examen, format din două probe, una teoretica și alta practică, la finalul cărora poți să devii vânător cu armă. În prima zi de vânătoare, când ești deja un vânător cu armă, depui un jurământ, respectiv „juri să respecți vânatul”! Nu există un ”botez” efectiv ca în alte sporturi!
Lorin Urcaciu: În anul IV de studenție, la Facultatea de Zootehnie din Iaşi, am avut şansa să întâlnesc un cadru didactic special, un bun profesionist în ale vânătorii, cu o mare experienţă personală în acest domeniu, anume pe profesorul Paul Boişteanu. Atunci am început să devin stagiar alături de dumnealui, să particip la acţiuni de gospodărire a fondurilor cinegetice şi de vânătoare.
Tot în această perioadă, am avut onoarea să particip la asemenea acţiuni, alături de o mare personalitate recunoscută pe plan naţional şi internaţional pentru profesionalism în domeniul dumnealui de activitate, dar şi ca un mare vânător, în persoana maestrului Bujor Prelipcean.
După 2 ani de stagiatură, în anul 2004, am susţinut şi promovat examenul pentru dobândirea permisului de vânătoare, în faţa unei comisii formată din specialişti în domeniu, nominalizată de ministerul de resort.
Poate că şansa a făcut ca primul meu vânat recoltat să fie un iepure de camp, chiar în zona dealurilor de la Cotnari, unde, cu 2-3 ani în urmă, priveam cum se organizau partidele de vânătoare. Tot atunci am primit şi mult aşteptatul botez vânătoresc, respectând tradiţia şi etica vânătorească.
- Care sunt calitățile pe care ar trebui să le posede un vânător bun?
Costel Grojdea: Principala calitate a unui vânător adevărat este să iubească natura. Un vânător trebuie să iubească plimbările prin natură, să fie ordonat, responsabil și, foarte important, să respecte regulile vânătorești !
Lorin Urcaciu: Să iubească natura şi fauna sălbatică, să fie corect, să respecte legislaţia şi etica vânătorească. Vânatul trebuie îngrijit, păzit, protejat şi respectat. Din punctul meu de vedere, pentru a fi un bun vânător trebuie ca 90% din timpul care îl acorzi acestui hobby să fie folosit pentru gospodărirea fondurilor cinegetice şi 10% acţiunilor propriu-zise de vânătoare.
Eu am o zicală, care am aplicat-o, şi care s-a dovedit a fi foarte adevărată: ,,Nu există fond cinegetic rău sau bun. Există fond cinegetic bine sau prost gestionat”
- Există voci pro și contra partidelor de vânătoare pe care Ion Țiriac le organizează la Balc. Unii susțin că este vorba despre un masacru, alții spun că este un simplu sport. Care este opinia dumneavoastră?
Costel Grojdea: Din punctul meu de vedere, vânătoarea este un sport nobil, care contribuie la echilibrul în natură. Un vânător nu împușcă în exces, iar porcii mistreți sunt animale care se înmulțesc rapid și, într-un număr mare, pot provoca pagube naturii. Sunt animale care nu au competitori. De asemenea, mistreții se pot îmbolnăvi pentru că se împerechează între ei și iar se poate produce un dezechlibru. Un vânător nu împușcă un animal sănătos, acesta va împușca un animal cu un instinct de conservare mai slab.
: Eu nu numesc acţiunile de la Balc ca fiind de vânătoare. SusLorin Urcaciuţin acest lucru datorită faptului că Legea 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic prevede că vânatul din complexurile de vânătoare nu se supune prevederilor acestei legi. Drept urmare, atât timp cât vânatul din aceste complexuri nu face parte din fondul cinegetic national, atunci acţiunile de la Balc nu le pot considera ca fiind de vânătoare. Să spunem că în România, nu numai la Balc, există domenii de vânătoare. Chiar şi la noi în judeţ am avut unul la Madârjac, administrat de Direcţia Silvică, iar acum, la Suceava, există un asemenea complex funcțional, şi nu prea se văd în spaţiul public acestea, doar pentru că nu sunt atât de mediatizate ca cel de la Balc. În rest, părerile sunt împărţite şi sunt mai mult sau mai puţin avizate despre ce se întâmplă la Balc.
- Cât de costisitor este acest hobby?
Costel Grojdea: Este în funcție de implicare fiecăruia. Dacă vrei să investești, o poți face, dacă nu…
Lorin Urcaciu: Depinde de posibilităţile financiare ale fiecărui vânător. Am văzut şi încă mai văd la vânătoare colegi care practică acest hobby cu resurse reduse. Sunt colegi vânători care deţin o armă a cărei valoare nu depăşeşte 600 lei şi alţii care numai cartuşele pentru o zi de vânătoare depăşeşte această sumă. Nu mai spun de echipamente, haine, transport ori, pentru cei mai pasionaţi, creşterea şi întreţinerea unui câine de vânătoare. În afară de aceste nevoi, un vânător trebuie să participe la buna gestionare a fondurilor cinegetice. Pentru un fond cinegetic este nevoie de bani pentru tariful de gestionare, hrană, sare, pază, etc. Toate costă, iar bani pentru acestea nu sunt decât de la vânători şi foarte rar de la sponsori.
- Despre poveștile “vânătorești” am auzit cu toții. Care este cea mai gogonată minciună vânătorească pe care ați auzit-o?
Costel Grojdea: Un banc…’Un vânător merge la vânătoare și dintr-odată au apărut foarte mulți fazani. Și el începe să tragă, să tragă, să tragă … și cine-l ascultă, întreabă: Dar nu mai încărcai pușca??? Iar vânătorul răspunde: Dar ce … mai aveam timp!”
Lorin Urcaciu: Greu de spus. Nu cred că există o partidă de vânătoare la care să nu se audă câte ,,una vânătorească”, una mai amuzantă sau mai ,,gogonată” ca alta.
Dacă ar fi să facem un interviu numai cu asemenea povestiri nu cred că am putea să le auzim pe toate nici dacă am sta şi zile întregi. Totuşi am să vă spun două auzite de mine, în sezonul trecut, de la nişte colegi mai nostimi. Unul dintre ei ne povestea iarna trecută ( stând la masă la minus 15- minus 20 grade, după ce ne-a invitat să servim peşte prăjit, când nimeni nu indrăznea să scoată mâinile din mănuşi) cum a adormit el în stand asteptând goana la mistreţi şi cum a venit un mistreţ din spate, i-a luat arma în rât şi a plecat cu ea … dar norocul lui a fost că a strigat repede, iar de spaimă mistreţul a intrat cu capul în copac şi așa a recuperat el arma. Celălalt ne povestea cum a înpuşcat o raţă care a căzut pe apă şi s-a dus după ea să o recupereze, iar când a ieşit din apă în cizme erau numai peşti între 2 şi 3 kg.
- Care este trofeul cu care vă mândriți și cum l-ați cucerit?
Costel Grojdea: Cel mai mare trofeu a fost, în prima zi de vânătoare, când am facut cunoștință cu vânătoarea și cu natura efectiv, când am înțeles ce important este să te plimbi în natură, să respiri aer curat, să vezi animalele pădurii! Dețin un trofeu de cerb pe care nu l-am evaluat.
Lorin Urcaciu: Nu pot să spun că am un trofeu special cu care să mă mândresc. Pentru mine toate trofeele sunt valoroase. Un trofeu valoros poate fi un craniu sau o blană de vulpe, urs, râs, pisică sălbatică, un craniu de viezure. Cele care îmi vin acum în minte sunt colţii de la un mistreţ recoltat în anul 2012, pe fondul 9 Bahlui, craniul cu coarne de la un căprior recoltat anul trecut pe valea Siretului, fondul 31 Strunga, şi craniul cu coarne de la un cerb carpatin din anul 2014, de pe fondul 36 Rasca –Suceava.
Rareș Neamțu
