Aproape 400 de ieşeni au încasat nemeritat până acum alocaţii pentru copil, iar câteva zeci de părinţi au primit ilegal chiar şi indemnizaţii de creştere, creându-se astfel un prejudiciu de peste un milion şi jumătate de lei adus statului.
Peste 680 de persoane care susţineau că nu au din ce trăi au încasat necuvenit 507.000 lei, păcălind anul trecut Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Iaşi (AJPIS). În medie, circa 750 de lei de persoană…
„Din cele 2.175 debite, 137 sunt pentru suspiciunile identificate de Camera de Conturi conform deciziei nr.32/2016. Dintr-un total de 434 suspiciuni, în sumă de 998.356 lei, s-au confirmat 137, valoarea debitelor constituite fiind de 197.972 lei, ceea ce reprezintă 13% din totalul debitelor. Menţionăm că Agenţia a efectuat aceste plăţi în baza dispoziţiilor de stabilire a drepturilor emise de primării“, au precizat reprezentanţii AJPIS în raportul pe anul 2016.
Pe locul doi la suspiciuni confirmate se află ieşenii care au cerut alocaţia de susţinere (672 la număr), apoi cei cu alocaţii de stat (348), indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, stimulentul de inserţie (84), şi alocaţia de plasament (55).
În cazul alocaţiilor de stat, acestea s-au tăiat deoarece copiii nu mergeau la şcoală, iar în cee ace priveşte indemnizaţiile de creştere a copilului, mama avea un loc de muncă şi primea şi indemnizaţia. Alte motive pentru care s-au tăiat aceste ajutoare sunt: existenţa unor conturi bancare alimentate cu sume mai mari de 3.000 de lei (în jur de 1.200 de cazuri confirmate), deţinerea unei maşini cu o vechime mai mică de 10 ani (cinci cazuri confirmate), obţinerea de venituri în luna anterioară acordării dreptului (36 cazuri confirmate) şi cinci suspiciuni ca urmare a decesului. Mai exact, familia a primit în continuare aceeaşi sumă la ajutorul social, deşi unul dintre membri a murit.