Peste 30.000 de participanți la ediția de anul aceasta a FILIT. Nume mari ale literaturii universale au venit la Iaşi

0
152

Cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT, desfășurată în perioada 4-8 octombrie 2017, s-a încheiat duminică.

Datele preliminare arată că la evenimentele din cadrul festivalului au fost prezenţi peste 30.000 de participanți. Anul acesta, FILIT a însemnat peste 300 de invitați din întreaga lume, 150 de voluntari implicați și peste 100 de evenimente incluse în program, dimensiunea mare a evenimentului fiind remarcată de către invitați și public.

Evenimentul s-a bucurat și de prezența jurnaliștilor de la publicații din străinătate, printre care Charlie Hebdo și El País.

Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, Gao Xingjian, a declarat: „Este o adevărată plăcere să descopăr un oraș cultural, primitor. Pentru mine, era greu de imaginat… Și acest festival, FILIT, în acest oraș, este important. Găzduiește sute de scriitori, editori, traducători din lumea întreagă.  Mi se pare un adevărat miracol pe care nu mi l-am putut imagina înainte să ajung aici”.

„Este cel mai bun festival la care am participat. Și am fost la multe din întreaga lume. Este cel mai bine organizat și pus la punct, a fost o experiență minunată pentru mine”, a spus şi Jeff Lindsay, creatorul celebrului personaj Dexter.

De asemenea, Mircea Cărtărescu a spus: „Aici este un festival de talie internațională. Eu am văzut multe astfel de festivaluri la viața mea, și în Occident, și prin alte părți, și e perfect comparabil cu oricare dintre ele”.

„Bucuriile noastre, ale organizatorilor, sunt suma bucuriilor oaspeților noștri și ale publicului, care a venit, la această ediție, într-un număr impresionant. Am simțit, cu adevărat, că suntem o comunitate care iubește literatura. Și la fel au simțit invitații noștri, aproape fiecare dintre cei cu care am discutat au ținut să sublinieze asta. Așa încât nu pot să spun decât că suntem, toți cei implicați în FILIT, mândri de Iași și de ieșeni”, a declarat Lucian Dan Teodorovici, managerul FILIT.

FILIT este un proiect finanțat de Consiliul Județean Iași prin Muzeul Național al Literaturii Române Iași. Mai multe detalii se regăsesc pe site-ul www.filit-iasi.ro, iar pe canalul YouTube FILIT Iași se pot urmări înregistrări video de la evenimentele din festival și declarații ale invitaților.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments