Avem un nou dușman național. ROBOR-ul. Și dacă doamna Irina Loghin ar vrea să fie arestat ca RASDAQ-ul, ei bine, nu se poate, pentru că … e greu de găsit. Care-i șpilu? Relativ simplu. Roboru ăsta este un parametru, o valoare stabilită, ca o medie a tuturor dobânzilor folosite în tranzacțiile interbancare, peste care se pune o cotă de la fiecare bancă și ți se varsă în cârcă dacă vrei să faci un credit.
Ca să vă faceți idée, același lucru îl găsițți și-n piața. Dacă mergi să cumperi cartofi și ți se pare scump, vei primi explicația precum că, ăsta e prețul pieței, dar ai mei sunt bio, deci mai dai doi lei în plus. Dacă la piață mai găsești și sub preț, chestie de scăpat de marfă pentru plecare rapidă acasă ori calitate îndoielnică, la bănci n-o să găsești așa ceva niciodată.
Revenind la ROBOR. Nu este dușmanul universal, pentru că are niște mecanisme în spatele lui care-l exonerează de răspundere. Băncile plimbă banii între ele contra cost și cum corb la corb nu-și scoate ochiu, treaba asta nu se face pe cote grase în procente. Numai că intervine statul. Are bevoie de bani pentru una, alta, plus promisiunile campaniei, recte laptele și mierea din salarii, ajutoare sociale și altele.
De unde să ia? De la bănci. Cum cererea este mare, că nu-i de colea să mărești simbriile și altele promise, în caz contrar pierzând electoratul, băncile își freacă mâinile și mai pun un procent sau două, că statul plătește. De unde? De la noi. Mai o acciză, mai o taxă pe pârț, mai un FMI, se descurcă, nu-i vorbă. Cine le propune și le implementează? Majoritatea aleasă.
Un cerc vicios, destul de vorace când vine vorba de portofelul alegătorului, care este controlat bine merci de cei aflați la butoane.
Altfel însă, judecând la simplu, suntem luați de proști, pentru că unii zic că ne fac prosperi de mor caii, dar tot pe banii noștri și când constatăm că nu-i așa, ne bagă un ROBOR pe gât. Poți să strigi până pocnești, „bre, da de ce-mi iei din bani?“ Și vine răspunsul, „Eu? Nu. ROBORU e de vină“.
Și te apuci de înjurat vinovatu, în vreme ce adevărații vinovați, ca să nu zicem căpcăuni, se duc la pescuit, inventează viitorul prezent, fac statui la oi, bulibășesc legile, mai dau o tură pe la moșie ori se dau în stambă la televizor și noi plătim, în gâtu mamii lui de ROBOR! Păi, să nu pui mâna pe par? Dar de unde pari? Așteptăm oferte.
Văru