Dosarul „Şpagă pentru nota 5“ în care erau incriminaţi un profesor de la UMF Iaşi şi mai multe persoane între care şi studenţi a avut o finalitate total neaşteptată. Astfel, procurorii au clasat acuzaţiile de mită la adresa conferenţiarului universitar Cristinel Stan, şef de departament la UMF Iaşi dar, în schimb, şapte persoane (între care patru studenţi la UMF), au fost deferite justiţiei, după ce ar fi oferit sau ar fi cerut bani pentru presupuse şpăgi ce ar fi trebuit să ajungă la cadrele universitare.
În privinţa lui Stan, Parchetul a ajuns la concluzia că nu sunt probe suficiente care să înlăture prezumţia de nevinovăţie, din declaraţiile martorilor nereieşind nicio probă directă că acesta ar fi pretins mita.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi i-a trimis în judecată pe Vladimir Păun şi Mustafa Abdi, pentru trafic de influenţă, Andrei Chebac, pentru complicitate la trafic de influenţă, dar şi pe studenţii Ştefan Rareş Ene, Petronela Ene, Gabriela Cătănoiu, Maria Carla Preda, toţi acuzaţi de „cumpărare de influenţă“.
Este vorba de sume cuprinse între 150 şi 450 de euro, care ar fi trebuit să ajungă la cadrele universitare, însă niciunul dintre studenţi nu a declarat că a oferit în mod direct cadrului universitar presupusele mite.
Au fost clasate şi acuzaţiile de dare de mită la adresa lui Mustafa Abdi, deşi pe una dintre ele chiar o recunoscuse.
De menţionat că studenţii care s-au arătat dispuşi să plătească pentru notele de trecere au promovat, în cele din urmă, în sesiunea de restanţe.