Violeta Găburici: ”Pentru a fi eficienți, trebuie să colaborăm,  dar asta nu înseamnă să votăm tot ceea ce se propune și nici opoziție de dragul de a fi împotrivă.”

0
683

Violeta Găburici este consilier muncipal din partea PMP și se află la primul mandat de ales local. Provine din mediul de afaceri, dar politica a văzut-o ca pe o tentație căreia nu a putut să-i reziste. Cum vede un „novice” disputele și activitatea din Consiliul Local Iași, care sunt problemele ieșenilor pe care încearcă să le rezolve și cât de vizibile sunt femeile în admnistrația locală, aflăm de la Violeta Găburici la Interviurile 7Est.

 

  1. A trecut mai bine de un an de la preluarea mandatului de consilier local. Cum evaluați activitatea dvs și a Consiliului Local în această perioadă?Violeta Găburici: Sunt novice, atât în politică, cât și în administrația publică, mai puțin în domeniul urbanismului, care îmi este familiar. Primul an din mandatul meu de consilier local a fost unul al acomodării, al studiului procedurilor, dar și al dezbaterilor pe proiecte importante pentru ieșeni. Nu pot să evaluez cu notă maximă activitatea mea, mai am unele lucruri de studiat, dar simt că am progresat și am învățat multe în ceea ce privește administrația locală. În Consiliul Local nu au existat blocaje, nu s-au ratat proiecte majore, cu excepția achiziționării de către municipalitate a Casei Racoviță, proiect pe care consilierii PNL nu l-au votat. Totodată, nu a fost pusă în pericol funcționarea unor instituții publice subordonate.

 

  1. Proveniți din mediul de afaceri ieșean și în mod cert aveți o altă mentalitate în privința modului de abordare și rezolare a problemelor orașului. Care sunt punctele nevralgice ale Iașului în acest moment și cum pot fi rezolvate?

Violeta Găburici:    Iașul are multe puncte nevralgice. Dintre cele mai arzătoare aș aminti problema traficului, atât pe raza municipiului, cât și în zona limitrofă, dar mai ales lipsa unei legături pe autostradă cu vestul Europei. Lipsa parcărilor este tot o problemă de trafic, iar tot mai mulți ieșeni se confruntă cu ea. Am redactat un proiect de hotărâre de CLM în care propun inventarierea tuturor spațiilor din municipiu unde ar putea fi amenajate noi parcări de reședință și închirierea acestora către persoane fizice și juridice. Sper ca acest proiect să ajungă cât mai repede în dezbaterea consilierilor, mai ales că a primit deja aviz pozitiv de la comisia de specialitate. Avem apoi problema poluării aerului și lipsa unei strategii privind colectarea selectivă a deșeurilor. De asemenea, lipsa unei platforme de facilități pentru atragerea investitorilor, tip parc industrial, astfel încât să fie generate noi locuri de muncă.

 

  1. Femeile din adimistrația locală nu sunt vizibile. De ce?

 

Violeta Găburici:    Cred că ar fi o greșeală să generalizăm spunând că femeile din administrația locală nu sunt vizibile. Sunt sigură că fiecare putem da un exemplu de o femeie, la conducerea unei instituții publice, care face treabă foarte bună și este și apreciată pentru aceasta. Într-adevăr, ponderea femeilor în poziții cheie din administrația locală (consilieri locali, membri în consilii de administrație, șefi de instituții publice) este în continuare foarte mică. Eu sunt însă optimistă, toate articolele de presă și studii ale Institutului European pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați arată o creștere constantă a ponderii femeilor la vârful procesului decizional, inclusiv în domeniul administrației publice.

 

  1. Vedem că alte orașe din România prosperă datorită turismului generat de obiective clasice sau de evenimentele create. Care sunt soluțiile pentru a ajunge o destinație turistică și de distracție?

Violeta Găburici:    Cea mai bună soluție este o strategie de dezvoltare turistică bine conturată și aplicată cu rigoare. Nu există o singură soluție pentru dezvoltarea turismului în Iași. Din păcate, din cauza unor orgolii politice locale, Iașul a ratat cea mai mare șansă pentru a-și dezvolta potențialul turistic. Mă refer la pierderea titlului de Capitală Europeană a Culturii, proiect ce ar fi adus la Iași fonduri europene și mii de turiști străini. Toate aceste beneficii vor ajunge acum la Timișoara.

 

  1. Care este cel mai redutabil adversar politic dintre consilierii locali? De ce?

Violeta Găburici:    Sunt de părere că în cadrul Consiliului Local suntem toți parteneri, în interesul orașului, iar nu adversari. Pentru a fi eficienți, trebuie să colaborăm, aceasta nu înseamnă să votăm tot ceea ce se propune. Nici cu opoziția de dragul de a fi împotrivă nu sunt de acord. Amintesc momentul când consilierii locali PNL au votat împotriva achiziționării de autobuze noi, motivând că trebuie să așteptăm fonduri europene. Cred că ieșenii au nevoie acum de un transpot public civilizat, iar după deblocarea procedurilor, municipalitatea poate cumpăra autobuze și prin liniile de finanțare europene.

 

  1. Numiți trei proiecte de dezvoltare locală pentru care partidele din Consiliul Local ar trebui să își dea mâna și să le susțină la unison.

Violeta Găburici:    Spitalul Regional de Urgențe, dezvoltarea aeroportului, dar și a unei căi de acces corect dimensionate traficului în continuă creștere, autogară modernă, dar și bază sportivă completă cu bazin olimpic de înot. Fără a fi un proiect exclusiv local, nu pot să nu amintesc construcția autostrăzii Iași-Târgu Mureș, proiect esențial pentru dezvoltarea Iașului.

 

  1. Numiți un municipiu din România care poate fi un exemplu de bună administrație și dezvoltare pentru Iași. Care sunt argumentele?

 

Violeta Găburici:    Din ce am citit în presă și am văzut la tv, îmi place mult cum s-a dezvoltat municipiul Oradea. Orașul este campion la atragerea de fonduri europene, cu o medie de 716 euro/locuitor  (2007-2015), față de Iași, unde s-au atras 537 euro/locuitor. Vreau să menționez că și Iașul a reușit să atragă finanțări europene importante. Este un merit al administrației locale pe care nu vreau să îl neg. La Oradea sunt parcuri industriale municipale cum nu avem la Iași, multe clădiri istorice au fost reabilitate cu bani europeni, au o politică coerentă a parcărilor și o salubrizare impecabilă, orădenii declarându-se foarte mulțumiți de curățenia din oraș. Am vazut că Oradea este considerat smart-city, sesizările cetățenilor legate de gropi, întreruperi de apă sau alte probleme se pot face on-line, iar termenul de răspuns este de 48 ore.

 

Rareș Neamțu

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments