Adăscăliței a câștigat războiul cu Elan Schwartzengberg

0
1673

Constantin Adăscăliței a câștigat lupta cu omul lui Elan Schwartzengberg, care a încercat să-l îndepărteze din una din firmele pe care fostul deputat le-a înființat. Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au respins acţiunea formulată de Ioana Nadolu în contradictoriu cu Constantin Adăscăliţei.

„Instanţa respinge ca inadmisibilă acţiunea formulată de Nadolu Ioana în contradictoriu cu pârâţii Adăscăliţei Constantin şi RLC Trident SRL”, au precizat magistraţii ieşeni. Decizia poate fi contestată cu apel la instanţa superioară.

În urmă cu câteva luni, a început războiul din instanţă între Ioana Nadolu şi politicianul Constantin Adăscăliței. Aceasta l-a dat în judecată pe Adăscăliţei în cadrul mai multor dosare civile. Astfel, cea despre care s-a spus că este o apropiată a afaceristului Elan Schwartzengberg a apelat la judecătorii ieşeni, cărora le-a solicitat chiar şi să dispună excluderea asociatului Constantin Adăscăliței din cadrul companiei.

De remarcat este faptul că Schwartzenberg şi Adăscăliţei sunt prieteni vechi şi au fost asociaţi în respectiva firmă, reclamanta fiind „purtătoarea“ acţiunilor. Aşadar, Nadolu și Adăscăliței sunt asociaţi cu drepturi egale în societatea RLC Trident SRL, ce are ca obiect de activitate închirierea şi subînchirierea de bunuri imobile.

Dar Nadolu le-a cerut judecătorilor să dizolve societatea pentru că s-ar fi „săturat de comportamentul asociatului Adăscăliţei” şi să sisteze dreptul de administrare al firmei de către unul dintre fiii lui.

În RLC Trident SRL, ieşeanul a fost asociat, înainte de Ioana Nadolu, cu fostul patron al Realitatea TV, Elan Schwartzenberg, care a fost asociat cu Adăscăliţei şi la Independent Guard Security (IGS), cunoscută firmă de pază şi protecţie din Iaşi. Şi acolo a renunţat la asociere în favoarea Ioanei Nadolu.

Schwartzenberg şi Adăscăliţei se cunosc de mai bine de 20 de ani.

Ultimul episod

În cadrul celui mai recent episod al luptei Nadolu – Adăscăliţei, prima a solicitat obligarea lui Adăscăliţei şi a firmei RLC Trident la plata unei sume de bani. La ultimul termen, reclamanta a precizat că acțiunea formulată a rămas fără obiect, deoarece Curtea de apel Iași a admis apelul ei şi s-a respins cererea reconvențională privind excluderea sa din firmă.

Aceasta a adăugat că nu mai are vreo creanță împotriva societății, deoarece nu mai este exclusă din companie, astfel că, din punctul ei de vedere, acțiunea a rămas fără obiect. La rândul său, Adăscăliţei, prin avocaţi, a susţinut că pretenția există în continuare numai că ea „nu se mai fundamentează în acest moment“.

De remarcat este faptul că Ioana Nadolu a cerut în instanţă obligarea lui Adăscăliţei şi a RLC Trident SRL la plata sumei nete de 1.841.919 lei, constând în contravaloarea părţii din patrimoniul societăţii pârâte, sumă cuvenită ca urmare a excluderii sale.

„Solicităm respingerea acţiunii ca prematură / inadmisibilă, întrucât acordarea unei sume globale se poate realiza doar după excluderea din societate, ceea ce înseamnă obligatoriu după o hotărâre judecatorească definitivă, ceea ce nu este cazul aici”, a menţionat Constantin Adăscăliţei.

Ce au spus judecătorii

Magistraţii ieşeni au respins acţiunea Ioanei Nadolu, concluzionând că nu a fost efectuată o modificare a acţionariatului.

„Instanţa reţine că nu s-a operat nicio modificare în structura acţionarilor, procedura excluderii reclamantei din societatea RLC Trident SRL nefiind finalizată favorabil printr-o hotărâre care să dispună în acest sens. Având în vedere că existenţa unei asemenea hotărâri judecătoreşti este una dintre condiţiile promovării acţiunii pentru realizarea dreptului de creanţă al asociatului exclus, constând în suma de bani reprezentând valoarea părţii proporţionale din patrimoniul social, instanţa respinge ca inadmisibilă acţiunea reclamantei Nadolu Ioana”, au subliniat judecătorii ieşeni.

Cristian POPESCU

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments