Continuăm amplul proiect de cartografiere a culturii ieșene independente, înțelegând prin „independent” ceea ce nu este instituționalizat și, implicit, ceea ce nu beneficiază de confortul unei finanțări publice constante. În cele ce urmează, prezentăm, prin intermediul lui Cătălin Gheorghe proiectele Asociației Vector, organism cultural care activează în spațiul ieșean încă de la începutul anilor 2000. (Călin Ciobotari)
Descrieți-ne, vă rugăm, proiectul! Cum, când și de ce v-a venit ideea unui astfel de proiect?
Fac proiecte punctuale de la începutul anilor 2000 în cadrul organizației non-guvernamentale Vector și colaborez din 2015 cu Centrul de Fotografie Contemporană (C_F_C) din Iași.
Asociația Vector s-a înființat la inițiativa artistului Matei Bejenaru și a unui grup de tineri artiști și teoreticieni din lumea artelor vizuale cu intenția de a realiza prima bienală internațională de artă contemporană din România, Bienala Periferic. Între 2003-2007, Asociația Vector a beneficiat de un grant al organizației Pro Helvetia care a stat la baza realizării proiectului cARTier din Tătărași, la susținerea programului expozițional al Galeriei Vector și la realizarea publicației Vector – artă și cultură în context cu care asociația a fost invitată să participe la evenimentul documenta 12 din Kassel. Câțiva ani după aceea, asociația a mai participat la o serie de evenimente internaționale, pe bază de invitație directă, pentru realizarea unor proiecte critice la Frieze Londra, Viennaart Fair, Preview Berlin, Western Front Vancouver și European Network of Public Art Producers. După 2011 au mai rămas active doar două platforme de lucru din asociație, însă ambele derulate cu sprijinul direct al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași: „Vector – studio de practici și dezbateri artistice” (o platformă de cercetare critică și producție artistică, cu proiecte derulate în cadrul Galeriei apARTe a universității) și „Vector – cercetare critică în context” (o publicație experimentală, bilingvă și anuală, [intenționat indefinită], alternativ concepută ca o „carte de cercetare artistică”, un „catalog de artă critică”, o „ediție experimentală de artist”, un „reader critic” etc. și care este finanțată de AFCN prin UNAGE Iași). Pentru toamna acestui an, Asociația Vector a fost invitată să participe în cadrul proiectului bienalei Art Encounters din Timișoara.
Pe scurt, proiectele și programele expoziționale, educaționale, de cercetare și publicare ale Asociației Vector din Iași sunt configurate din perspectiva unei înțelegeri (post)critice a relațiilor de putere dintre angajarea practicilor artistice și curatoriale și (neo)conservarea contextelor socio-politice. Vector> își definește proiectele ca fiind (post)critice, experimentale, participative, investigative, situaționale, contextuale, educaționale, intenționând să producă practici care ar genera obiecte, fapte, evenimente, idei, transformări, rețele.
În ceea ce privește Centrul de Fotografie Contemporană, acesta e o instituție mai recentă, cunoscută prin realizarea proiectului CAMERA PLUS. Bienală de fotografie contemporană și imagine dinamică și a proiectului Foto PUNCT, instalat temporal, o săptămână odată pe an, în spațiul public.
Cât de deschisă vi s-a părut piața culturală ieșeană pentru implementarea lui?
În primul rând ar fi de menționat că atât Asociația Vector cât și C_F_C nu activează pe o „piață culturală”, ci mai curând într-o lume specifică deschisă sau, mai pe înțelesul larg, într-un „câmp cultural”, chiar dacă majoritatea celor care au o poziție mai vag critică față de ideologia „pieței” mai folosesc și expresia de „scenă culturală”. Ambele organizații nu văd o suprapunere a „pieței” peste „lumea artei”, ceea ce le permite o oarecare independență critică față de intenția de transformare a culturii în capital și a practicilor colaborative în practici concurențiale.
Dacă ar fi să vorbim despre „scena culturală” din Iași, se poate constata o oarecare diversitate de poziții, atitudini, proiecte. Ceea ce e pozitiv e faptul că, cel puțin în lumea artei și spre deosebire de alte contexte din România, în pofida diferențelor de viziuni, vocabulare, imaginare și practici, de la susținătorii artelor plastice tradiționaliste la cei ai artelor vizuale experimentale, există un echilibru al opiniilor și un respect reciproc în comunicare care permite co-existența acestor practici. Uniunea Artiștilor Plastici, Universitatea de Arte, Asociația Vector, C_F_C, tranzit.ro/Iași, Borderline Art Space, Comunitatea Meru, Comunitatea HUBRICA, Galeria Dana își desfășoară programele în sincronicitate și fiecare are publicul său, iar în unele situații aceste publicuri se intersectează. Există o deschidere a publicului pentru orice formă de artă atât timp cât îți poți asuma caracterul de nișă atât al discursului critic din artele vizuale cât și al practicilor estetizante din artele plastice.
Ce dificultăți ați întâmpinat în faza propriu-zisă de implementare?
Dificultățile sunt inerente în realizarea oricărui proiect, de la cele rectificabile până la cele insurmontabile. De menționat aici ar fi dificultățile sistemice produse de tipurile de politici culturale determinate de gândirea economică neoliberală care vede viața și cultura doar prin filtrul valorizării festivismelor, cantitativizării publicului și speculației financiare.
Una dintre dificultățile pentru moment imposibil de contracarat ar fi aceea că orice organizație non-profit, care prin statutul ei ar putea să aibă zero lei/euro în cont, este obligată să contribuie de la 10% la 40% dintr-o finanțare pe care ar intenționa să o acceseze dintr-un fond de realizare de proiecte. Această co-finanțare obligatorie blochează de cele mai multe ori posibilitatea de a accesa fondurile publice.
Alte dificultăți sunt legate de birocratizarea excesivă și de schimbările prea dese din domeniul legislației financiare care perturbă practicile administrative curente ale unei organizații.
V-ați asumat riscuri financiare?
„Riscurile financiare” țin de o tară ideologică care a inoculat mentalitățile economice ale omului din „capitalismul sălbatic” în care „omul este rechin pentru om”. Sunt foarte puține cazuri când oamenii și-ar risca banii câștigați din muncă onestă. „Riscurile financiare” și le iau, de obicei, speculatorii care au obținut ceea ce vor să investească în moduri mai curând oneroase, prin rețele de relații, aranjamente, indicii la sigur, mită, rente etc..
În domeniul cultural probabil aceste „riscuri financiare” și le pot lua „antreprenorii” care obțin bani facili din anumite speculații și se aventurează apoi pe o „piață” de tranzacții în care arta devine doar o „marfă” cu valoare tricefală: simbolică, economică și speculată în bulă.
Există la Iași, în cultură, un mediu concurențial?
Nu se poate vorbi în Iași despre un astfel de mediu. Instituțiile cu caracter similar colaborează în parteneriate și nu după un model concurențial. Există un dialog prietenos și constructiv care face posibilă o bună colaborare în atragerea aceluiași tip de public, în partajarea patrimoniului (spații, echipamente), în promovarea unui mesaj fără interese obscure.
În domeniul artelor vizuale ar fi prea puțin o excepție sau două care să aibă convingerea că „totul e pe bani”.
Dacă e să vorbim despre clasamentele concursurilor de proiecte, subiectivizate de viziunile culturale și politice ale evaluatorilor, acolo nu se poate vorbi despre concurență. Toți cei care câștigă au meritul șansei lor.
Se poate câștiga din cultură independentă la Iași?
„Câștigurile”, dacă am păstra nuanța eufemistică a termenului, sunt de natură simbolică, afectivă, intelectuală, relațională, socială. Nu se poate spune că un onorariu dintr-o cesiune de drepturi de autor e un „câștig” și asta pentru că nu are cum să fie valorizat în calitate de „câștig”. „Câștigi” când „joci”, însă în anumite fapte de cultură a transmite un mesaj, a crea dintr-o motivație estetică, a experimenta limitele exprimării umane nu e în mod necesar un „joc”. A beneficia de un onorariu e un drept al muncii și nu în cele mai multe cazuri el este echivalent cu ceea ce faci.
Într-o anumit paradigmă, proiectele culturale sunt considerate o „afacere” din care câștigi pentru că suprapui un joc economic peste o interfață culturală. Sunt însă și organizații culturale care nu prioritizează valoarea economică a unui proiect.
Vorbiți-ne despre satisfacțiile – morale și, eventual, financiare – pe care proiectul vi le-a adus!
E inevitabil să nu ai satisfacții morale atunci când gândești un cadru de comunicare, de întâlnire, de partajare a experiențelor și atunci când realizezi proiecte care analizează stări de lucruri, care răspund unor dileme existențiale, care produc experiențe afective, imaginative, reflexive, relaționale.
Financiar, de cele mai multe ori ești pus în situația de a contribui din resursele proprii pentru a face ca proiectul să iasă cât mai bine. Dar știi că nu faci artă pentru bani, pentru că altfel ai fi făcut altceva decât artă.
