Averea lui Tudorel Toader, ascunsă pe numele fiului. Vilă în Copou la preț de apartament!

1
185534

Ministrul Justiției Tudorel Toader și-a pus averea la adăpost pe numele fiului, Ionuț Alexandru Toader. În câțiva ani, Toader a pus mâna pe un mic domeniu în Copou, format din două case și o suprafață de teren. Pentru o casă de peste 100 metri pătrați și terenul aferent, Toader ar fi achitat doar 60.000 de euro. Banii au fost plătiți din contul actualului ministru, dar achiziția a fost făcută pe numele fiului acestuia. La fel a procedat și cu vila pe care a donat-o la stadiul de fundație aceluiași fiu. Conform actelor, construcția a fost finalizată de către Ionuț Alexandru Toader, care la acea vreme era un simplu student în vârstă de 20 de ani. În prezent, cele două case de pe strada Pinului nr. 8 și nr. 8A împart aceeași curte, formând reședința familiei Toader. Tranzacțiile imobiliare au fost realizate în anii 2009 și 2013, perioadă în care Tudorel Toader era judecător la Curtea Constituțională.

În numele tatălui

Ieșeanul Tudorel Toader, ministru al Justiției și rector-suspendat al Universității Al. Ioan Cuza, este un om înstărit, proprietar al mai multor terenuri și case atât în Iași cât și în județul Vrancea, unde s-a născut și a copilărit.

În perioada 2009 – 2013, pe când era judecător la Curtea Constituțională și decan al Facultății de Drept, Tudorel Toader a pus mâna pe mai multe imobile situate într-o zonă selectă a Iașului, în cartierul Copou, pe strada Pinului. Este vorba de o strduță liniștită, adiacentă străzii Lascăr Catargii, în apropierea Institutului Regional de Oncologie și a Corpului B al Universității Cuza.

Toader a fost rapace și dibace. În numai câțiva ani, a pus mâna pe două vile, de care s-a debarasat imediat, doar scriptic. În acte, acestea aparțin fiului său, Ionuț Alexandru Toader.

Vilă în Copou la preț de apartament

În decembrie 2013, chiar de Crăciun, Toader a pus mâna pe o casă cu o suprafață construită de peste 100 metri pătrați și pe terenul aferent, plătind doar 60.000 de euro. Banii au fost plătiți din contul lui Tudorel Toader, dar proprietar a devenit fiul acestuia, Ionuț Alexandru.

Toader s-a mișcat foarte repede. La numai două săptămâni de la decesul proprietarului, a cumpărat moștenirea. Actele au fost semnate în a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrie 2013.

Proprietara casei de pe strada Pinului nr. 8A, Eleonora Zavate a decedat pe 11 decembrie. După numai o săptămână, pe 18 decembrie, a fost întocmit certificatul de moștenitor pentru Victor Zavati și Magda – Călina Bârlean. Pe 27 decembrie aceștia au vândut întrega moștenire către Ionuț Alexandru Toader.

Tudorel Toader a semnat actul de vânzare – cumpărare în calitate de PROCURATOR DE FONDURI (DONATOR), iar fiul acestuia în calitate de CUMPĂRĂTOR și DONATAR.

„Prețul vânzării moștenirii este de 60.000 de euro, echivalentul actual a 267.600 lei, sumă cu următoarea modalitate de plată: suma de 30.000 euro s-a achitat cu acordul ambilor vânzători, astăzi 27 decembrie 2013, prin virament bancar din contul (…) deschis la BRD – GSG SA – Agenția Madrid Iași, cont disponibil în euro (al cărui titular este domnul Toader Tudorel), în contul (…) deschis la BRD GSG SA – Agenția A. Panu Iași, cont al cărui titular este vânzătorul Bârlean Magda Călina (…)”, se arată în contractul de vânzare-cumpărare.

Diferența de bani a fost achitată ulterior, până la finalul lui 2014.

Ca la 20 de ani, student cu vilă

Anterior tranzacției ce a fost prezentată în rândurile de mai sus, familia lui Tudorel Toader a ridicat o vilă cu două etaje pe strada Pinului. Tudorel Toader și soția acestuia, Elena, au cumprat terenul, au obținut autorizație de construire și au adus vila la stadiul de fundație. Din această etapă, proprietatea a fost donată fiului Ionuț Alexandru Toader, care, conform documentelor, ar fi finalizat clădirea.

„Eu, Toader Ionuț Alexandru accept donația făcută de părinții mei, Toader Tudorel și Toader Elena pentru suprafața de 170,13 mp din intravilanul municipiului Iași, strada Pinului nr. 8, județul Iași, cu toate amenjările constructive (fundație betonată pentru casă de locuit, împrejmuire etc) și dotările funcționale de care dispune și pentru construcția garaj, cu datele de identificare cadastrală redate mai sus în condițiile prezentului contract cu care sunt de acord”, se arată în actul de donație semnat la data de 5 ianuarie 2009.

Doi ani mai târziu, în 2011, conform evidețelor Primăriei municipiului Iași, este realizat procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor în prezența lui Tudorel Toader și a fiului său.

Tudor LEAHU

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
1 Comment
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments