Pe nenumărate pagini, consemnările istorice arată că durata campaniei şi înclinarea balanţei, atunci când a luat sfârşit Primul Război Mondial, au fost influenţate şi de manifestarea puternică, animată de idealuri patriotice, a voluntariatului. Înrolaţi în diverse unități și servicii ale armatei, dar şi în Legiunile de voluntari români, organizate în țările aliate, tinerii vremii au arătat multiple fapte de vitejie, cu speranţa niciodată stinsă a unei Românii Mari. Recunoştinţa purtată voluntarilor, de către urmaşi şi naţia în ansamblu, avea să fie demonstrată în felurite forme. Noi ne oprim, prin aceste rânduri, doar asupra unui gest de cinstire a voluntarilor din Războiul Reîntregirii, venit din partea Regelui Carol al II-lea. Este vorba despre instituirea unei decoraţii speciale – „Insigna Voluntarilor”
după scurgerea a două decenii de la încheierea campaniei 1916-1919. Un exemplar îngălbenit de-a binelea din Monitorul Oficial al României (nr. 32, Partea I, din 8 febr. 1940) redă conţinutul Decretului Regal nr. 64, semnat de M.S. Carol al II-lea la 16 Ianuarie 1940. Mai întâi, observăm că avea să întocmească un raport ministrul secretar de Stat la Departamentul Apărării Nationale – General de divizie I. Ilcuşu. Acesta purta numărul 64.976 din 16 Ianuarie 1940. Apoi, M.S. Carol al II-lea, „Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României, La toţi de faţă şi viitori, Sănătate” (…), decretează: „Art. I. Se aprobă de Noi, înfiinţarea Insignei Voluntarilor din războiul 1916-1919. Art. Il. Insigna se va conferi tuturor voluntarilor din Războiul pentru Întregirea Neamului, care au lost însumaţi la unităţile şi serviciile armatei, precum şi acelor care s-au înrolat în Legiunile de voluntari români, organizate în ţările aliate. Art. III. Insigna se va conferi pe viaţă. Art. IV. Dreptul de a purta insigna este personal şi nu se transmite. Art. V. Pierd dreptul de a purta insigna acei care au suferit o condamnare prin sentinţă la o pedeapsă infamantă, precum şi acei cărora li s-a retras naţionalitatea română, ca pedeapsä (…). Art. VI. Constatarea dreptului de a dobândi insigna se va face de Ministerul Apărării Naţionale după mutaţiile existente în controalele armatei (evidenţele militare – n.ns.), din care rezultă că în timpul războiului au avut calitatea de voluntari sau au făcut parte din legiunile de voluntari organizate în ţările aliate”. Un alt articol (VII) redă unele detalii despre modelul distincţiei, dimensiuni, materialele şi culorile folosite. În continuare, se însărcinează acelaşi General de divizie I. Ilcuşu, cu executarea celor ce decurg din prevederile respectivului Decret. Şi anume, se va îngriji ca brevetele aferente decoraţiilor să fie „eliberate de Ministerul Apărării Naţionale, semnate de ministru şi contrasemnate de directorul personalului şi vor purta numărul de ordine dintr-un registru înfiinţat în acest scop” (Art. IX). Potrivit următorului articol (X), „Cei cärora li se acordă această insignă, vor fi înscrişi într-un registru special, care se va păstra de corpurile de trupă şi cercurile de recrutare”. În fine, remarcăm şi faptul că M.S. Carol al II-lea a ţinut mult ca Cifrul Regal (F.F.), poziţionat în partea superioară a insignei, să fie din argint lustruit, iar Coroana Regală, de deasupra, să fie aurită.
IONEL BOSTAN
