În ciuda unor contestații depuse de cetățenii din zonă dar și de Institutul Național de Dezvoltare pentru Textile, municipalitatea a avizat construirea unui turn pe 13 nivele pe malul râului Bahlui lângă Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Unul dintre susținătorii proiectului a fost chiar viceprimarul Gabriel Harabagiu, cel care coordonează lucrările comisiei de urbanism
Un nou proiect urbanistic depus recent la primărie stârnește controverse încă din faza de obținere a avizelor pentru construire. Astfel, în urmă cu două zile, comisia de urbanism din cadrul municipalității a avizat documentația depusă de SC Complex Hotelier Unirea SA, care intenționează să ridice un bloc cu 13 nivele pe malul râului Bahlui, pe strada Melodiei nr.24, terenul având însă deschidere și pe strada profesor doctor Dimitrie Mangeron nr.55 B. Comisia de urbanism în frunte cu arhitectul șef Alexandru Florin Mustiață și viceprimarul Gabriel Harabagiu a avizat construcția, în ciuda nenumăratelor contestații depuse de locatarii din zonă, printre care și o instituție publică, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile și Pielărie București.
Blocul pe 13 nivele ( 2S+P+10 etaje) va fi ridicat lângă unele corpuri de clădire ale Universității Tehnice Gheorghe Asachi dar și în apropierea unor case.
Încă din faza în care SC Complex Hotelier Unirea SA, reprezentată de patronul Lucian Grecu, a notificat intenția de a construi, adică în anul 2014, mai mulți proprietari ai unor case din zonă au contestat proiectul, argumentând că imobilul pe 13 nivele depășește cu mult regimul de înălțime al zonei. Mai mult decât atât, locatarii au adăugat că, după ridicarea acestui bloc, zona se va aglomera foarte mult, iar circulația autovehiculelor se va desfășura cu mare dificultate. Asta deoarece străzile din zonă sunt înguste și se vor aglomera dacă în zonă vor mai veni să locuiască alte câteva zeci de locatari, proprietari de autoturisme care se vor muta în blocul pe care vrea să-l ridice patronul de la Hotel Unirea.
Primăria: „Contestațiile s-au depus foarte prea târziu”
Ca și în multe alte situații de acest gen, municipalitatea nu a luat în serios opiniile ieșenilor. De altfel, potrivit unor surse, în cazul nici unui PUZ supus aprobării Consiliului Local în ultimii trei nu s-a ținut cont de opiniile cetățenilor și asta pentru că în prezent la Primăria Iași, interesul dezvoltatorilor imobiliari potenți primează față de drepturilor cetățenilor de a trăi într-un oraș mai puțin poluat, mai puțin aglomerat și așa mai departe. De altfel, opoziția liberală din Consiliul Local dar și unii reprezentanți ALDE au observat că actuala administrație municipală este aservită intereselor unor dezvoltatori imobiliari. În cazul blocului pe care vrea să-l construiască Lucian Grecu, primăria a argumentat respingerea obiecțiilor cetățenilor printre altele și prin faptul că aceastea ar fi fost depuse prea târziu.
„După data de 20.03. 2015 (cand s-a încheiat perioada de consultare a publicului) sunt primite sesizări ale vecinilor care sunt luate în evidența noastră și transmise inițiatorului PUZ-ului pentru a fi analizată și pentru a răspunde în mod justificat cu privire la menținerea sau modificarea propunerilor P.U.Z. În data de 25.03.2015, doamna Băncila Angelica trimite pe adresa instituției noastre, o sesizare privind investiția propusa, referitoare la regimul de înălțime al clădirii propuse. Investitorul răspunde la obiecțiunile semnalate privind investiția propusă”, se arată în raportul de consultare a publicului întocmit de instituția arhitectului șef pentru acest proiect.
De altfel și în comisia de urbanism care s-a întrunit în urmă cu două zile, arhitecul șef Alexandru Florin Mustiață a trecut cu mare ușurință peste obiecțiile cetățenilor, dar și a celor depuse de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile și Pielărie București (CERTEX). Această instituție de stat deține o clădire exact lângă terenul pe care vrea să construiască Grecu. Reprezentanții CERTEX au arătat că blocul se va construi prea aproape de clădirea pe care o deține institutul, fapt care i-ar putea afecta activitatea. Și această obiecție a fost menționată în treacăt de Mustiață fapt care a determinat aprobarea investiției de către Comisia de Urbanism. De altfel, în cadrul lucrărilor comisiei, viceprimarul Gabriel Harabagiu a fost unul dintre susținătorii proiectului.
„Legat de regimul de înălțime… Nu degeaba a lăsat Ceaușescu fără reglementări urbanstice această zonă. A lăsat-o așa pentru că știa că trebuie să se dezvolte”,a spus Gabriel Harabagiu.
Contactați de jurnaliștii 7 Est, reprezentanții CERTEX au precizat că vor decide în perioada următoare cum vor proceda legat de decizia municipalității de a aviza această investiție.
Lucian Grecu nu a răspuns apelurilor telefonice ale jurnaliștilor 7 Est.
Constantin MAZILU