Membrii CDS au depus un memoriu la Guvern prin care solicita finantare pentru proiectele Iasului

0
643

Stimate Domnule Prim-ministru,

Comisia de dialog social a județului Iași reprezintă singura entitate la nivel județean în cadrul căreia încercăm dezvoltarea unei relații de parteneriat social real între administrație și organizațiile patronale și sindicale reprezentative, urmărind să ne aducem contribuția atât la inițiativele legislative cu caracter economico-social, cât și la eforturile de dezvoltare a comunității ieșene.

          De asemenea, considerăm importantă și apreciem prezența parlamentarilor de Iași la lucrările ședinței comisiei de dialog social, având în vedere faptul că aceștia reprezintă cetățenii județului în organul reprezentativ suprem al României, precum și rolul lor în dezbaterea și aprobarea legilor care guvernează societatea românească.

În cadrul ședinței comisiei de dialog social din data de 20 octombrie 2017, noi, membrii comisiei și invitații noștri am apreciat decizia Guvernului României de a organiza o ședință de Guvern la Iași în data de 23 noiembrie 2017, în debutul evenimentelor organizate pentru sărbătorirea ”Centenarului Marii Uniri și al Primului Război Mondial. Iași, capitala Regatului României 1916-1918 și Moldova – leagăn al Marii Uniri”.

Ca ieșeni, suntem onorați de recunoașterea meritelor Iașului și ale regiunii noastre în realizarea Marii Uniri și salutăm toate inițiativele instituțiilor centrale de susținere a proiectelor și acțiunilor pentru evidențierea semnificației aparte a acestei zone istorice în crearea statului român modern.

În acest context, considerăm că este important ca aceleași instituții centrale care recunosc importanța Iașului și a regiunii Moldovei în crearea României Mari, să se implice în mod direct în susținerea unor proiecte importante care ar putea aduce dezvoltare și prosperitate pentru această zonă, cât și pentru întreaga Românie.

Cele mai importante proiecte sunt:

  1. Autostrada Moldova – Transilvania, o autostradă care să lege vestul Europei de estul Europei, o autostradă fundamentală pentru regiunea în care noi trăim, recunoscută ca atare de toate Guvernele României din ultimii ani, dar acest proiect a fost întotdeauna întârziat și amânat. Realizarea acestui proiect va avea un impact major în reducerea sărăciei în această zonă a țării și va contribui în realizarea obiectivelor din Programul de Guvernare 2017 – 2020 referitoare la dezvoltarea economică prin atragerea de investiții străine, creșterea numărului locurilor de muncă, creșterea accesului populației la servicii de calitate și la resurse.
  2. Șosea ocolitoare, municipiul Iași, centrul cultural, medical și educațional al regiunii, de câțiva ani și centrul industriilor creative și de IT, are mare nevoie de o șosea ocolitoare, având în vedere faptul că aici vin locuitori din întreaga regiune a Moldovei, iar poluarea cauzată de traficul rutier este o problemă care afectează nu numai sănătatea noastră, ci și angajamentele asumate de statul român în negocierile cu Uniunea Europeană. Este necesară finanțarea acestui obiectiv de investiții pentru realizarea/finalizarea unor lucrări, după cum urmează:
  • Obiect 1 – Varianta trafic greu km 0+000 (DN 28) – km 13+905 (DJ 248), realizat 100%, receptionat în 2012
  • Obiect 2 – Varianta trafic greu, nod rutier 0+000 + iluminat intersecții aferente obiect 1 + parcare km 11+600 (DJ 248) – realizat 0%
  • Obiect 3 – Varianta trafic greu, sector km 19+690 – km 26+460 (Bd. Poitiers, nod rutier km 21+800 (intersecție cu DN 24), str. Trei Fântâni, nod rutier km 26+460 (intersecție cu DN 28), în curs de promovare procedura de achiziție proiectare și execuție
  • Obiect 4 – Varianta trafic usor, km 0+000-km 8+185 și penetrație cartier Dacia – realizat 0%
  1. Spitalului regional de urgențe, realizarea acestui proiect este foarte importantă deoarece ar aduce beneficii imense sistemului medical și locuitorilor din regiunea Moldovei. Considerăm că acest proiect este strâns legat de realizarea proiectelor autostrăzii Moldova – Transilvania și a șoselei ocolitoare a municipiului Iași, toate aceste investiții aducând nu numai dezvoltare economică, socială, prosperitate, reducerea poluării, ci și speranța unui viitor în care copiii noștri să rămână să studieze și să muncească în această regiune.
  2. Nu în ultimul rând, locuitorii din municipiul Iași și din regiunea Moldovei sunt mari iubitori de cultură și sport. Arta spectacolului și muzica clasică reprezintă unele dintre opțiuni, fapt dovedit și de sălile neîncăpătoare ale reprezentațiilor Filarmonicii Moldova Iași. De aceea, considerăm importantă finalizarea lucrărilor de reabilitare a clădirii Filarmonicii ieșene, astfel încât să putem beneficia de talentul și măiestria artiștilor ieșeni.
  3. La fel de importantă pentru noi este și o nouă sală de sport polivalentă care să poată acoperi şi alte funcţiuni, aşa cum se-ntâmplă şi în alte oraşe din România, în special Cluj.

Sprijinul dumneavoastră personal pentru realizarea proiectelor autostrăzii Moldova – Transilvania, a spitalului regional de urgențe, a unei noi săli de sport polivalente, pentru finalizarea lucrărilor la șoseaua ocolitoare a municipiului Iași, și pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a clădirii Filarmonicii ieșene, ar putea face diferența dintre trecut și viitor şi ar reda speranţa întregii comunităţi din regiunea Moldovei într-un viitor mai bun, în care Guvernul României este aproape de toţi cetăţenii ţării, indiferent de zona în care locuiesc.

          Totodată, vă adresăm rugămintea ca pe ordinea de zi a ședinței de guvern care va fi la Iași, să aveți soluții pentru aceste obiective majore.

Cu încredere în implicarea dumneavoastră personală în soluționarea aspectelor prezentate, vă rugăm să primiți, Stimate Domnule Prim-ministru, expresia deplinei noastre considerații și a celor mai bune intenții.

 

Membrii Comisiei de Dialog Social Iași

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments