O analiză la rece a balamucului actual, cu felul în care o seamă își fac mendrele pe la noi ar fi de forma … „Pân-la demisia lui Dragnea/ e-o cale atât de lungă … /pentru că-i puțin probabil,/ la ea să se ajungă“. Charismaticul prezident al „partidului“ face uz zilele astea de tot ce știu strategii din parohie pentru a mai salva ceva din imaginea strașnic șifonată de RISE Project, OLAF și restu. Asemeni mitropolitului din Dobrogea care venea la audieri cu o cohortă de subalterni dotați cu mușchi sub sutanele negre, apariția la audierea de la DNA a președintelui „partidului“ a fost mult mai atent gestionată. În jurul principalului subiect s-au plasat forțe impunătoare, adaptate la cerințele momentului. La primele înfățisări s-au folosit inși suprasaturați de muschi și cu ceva cicatrici pe la sprăncene, deloc iubitori de politică, dar care ar fi fost în stare să jure că „daddy“ e fratele lor. Menirea lor? Intimidarea cameramanilor, a purtătoarelor de microfoane, eventual ceva userei cu societatea civilă cu tot. În secvențele recente, locul acestora a fost luat de jandarmii capitalei, aduși acolo ca pavăză între jurnaliștii însetați de informație, Dragnea plus avocații și simpatizanții protagonistului, care nu-i au deloc la mațe pe cei ce le înjură binefăcătorul. Evident declarații ioc, întrebările zburau în aer, dar se loveau de cefele soldățești ale celor ce păzesc ordinea și liniștea pe Dâmbovița.
Pe de altă parte, ieșirile în spațiul public ale președintelui „partidului“, dacă nu sunt la mișto, sunt vorbe goale sau „pe lângă“. În continuare, nu se pune problema demisiei, pentru că, la un semn discret apar o droaie de susținători din toate colțurile țării, unii cu treabă prin capitală, alți că „a zis șefu’“. Și când vezi că atâția oameni te imploră să nu pleci, cum să pleci? Și partidul are societatea lui civilă, cum să nu ținem cont de ea? Argument deloc de neglijat, numai bun de mascat politica struțului sau cum se zice în popor „tăcerea porcului din păpușoi“. Aceeași tăcere care se poartă și-n cazuri mai mici, unde demisiile nu ar fi atât de răsunătoare, ca să nu mai pomenim că ar tulbura noua ordine economică a urbei și așa șubredă ori secătuită. Așa că, mergem înaninte și ne rezervăm savoarea can-can-ului, care nu are nimic de a face cu justiția ori cu dreptatea invocată de toți și valabilă doar pentru unii.
Văru
