Mai nou se pomenește despre statul paralel. Un fel de bau-bau, care ne înconjoară sau îi înconjoară pe unii și care … nu ține cu Steaua. Cum e de așteptat, lumea se întreabă, ce mama-naibii e cu statul ăsta paralel, că din ce știe până acum, numai statul capră a fost explicat pe îndelete, cu subiect și predicat de la Băsescu încoace. Nu mai pomenim despre faptul că, majoritatea încă nu știe ce înseamnă statul pur și simplu, preferând statul degeaba și-n atari condiții, a defini statul paralel ar fi o tulburare imensă.
Cu media de rigoare, statul paralel ar devenit și o fiță interesantă, iar dacă cineva este privit pieziș cum că ar face parte din el, ei bine, acel cineva este un mare șalău. Un James Bond mioritic sau un Rocambole de Dâmbovița, posesor de mașină neagră, legitimație discretă și ochelari de soare. Că-n realitate, ouăle projite și ciorba de burtă sunt preferatele insului, treaba asta se poate rezolva simplu printr-o tușă de condei în meniu: oeufs prajitoasse si souppe bourtoise.
Realitatea arată însă că, statul paralel este un joker scos din mânecă, o piatră aruncată de un tembel în baltă sau orice altceva ce poate duce la bun sfârsit un rol de țap ispășitor, care nu exonerează de vină pe nimeni, dar oferă timp pentru a mușamaliza sau eventual șterge urme deloc plăcute Codruței sau ambasadei SUA. Să remarcăm și momentul în care a fost aruncat conceptul pe piață, care coincide cu strânsul șurubului în jurul axului dubios al afacerilor din Teleorman. Aș zice că treaba asta a fost făcută cam târziu, după mult trâmbițate binoame, pe care nimeni nu le-a luat în seamă, darmite să le înțeleagă. Așa că, o nouă apă de ploaie, cam tulbure, care întărește starea de confuzie generală și scoate la interval lipsa de pregătire a majorității, la pachet cu reacții palide ale unei opoziții preocupate de poezie ori citit cărți pe pajiște.
Dar nu disperați, urmează să ni se arate adevărata față a statului paralel sub forma unor inși mici, uscați și pământii care văd rar lumina soarelui, pentru că ei trebe să stea mereu în umbră, absolvenți de școale cu ștaif, care vorbesc puțin, dau din degete ca acul mașinii de cusut și au acel pokerface de la „Chefi la cuțite“. Deci, seama! Vin paralelii!
Văru
