După cucerirea titlului de felcer honoris pauza în turnarea de asfalt cu tot cu găuri, dintr-o singură tură, cu o prestație de mare angajament pe drumurile de la noi, distinsul antreprenor de la TED și-o schimbat aria de desfășurare. Mai nou, creștinul de care am pomenit își face mendrele în comuna ce l-a dat literaturii pe Labiș, unde pune asfalt de moare caii în strânsă colaborare cu edilul locurilor. Dar ce asfalt, ce drumuri, că nu se știe cum, tot pe acolo o și răsărit o mândrețe de pensiune all inclusive, cu locuri de dormit, cu ciorbă de burtă și bucate mișto, bașca cu loc buluc pentru sârbe și hori, că deh, ce mare lucru-i de făcut o nuntă cu strigături. Asta n-ar fi nimica, numai că o seamă de oameni zice cum că, jupânu Cornel face jum-jum cu primăretele de acolo în ceea ce privește daravela cu pensionu, de unde am dedus, că s-o investit cu folos o parte din asfaltul ce trebuia pus. Nu-i rău!
Asfalt Tangău