A venit vremea în care zicerea „prost să fii, noroc să ai“ poate ține loc de CV. Pentru că nu-i musai necesar să ai diplome și urme pe coate ale forței de frecare cu banca, dacă ai prezență de spirit și o cunoștință bine plasată, să ajungi bine, pe un post cald, nu neapărat în frunte, dar undeva unde-i cald și bine. Dar dacă locu ăsta-i la Roznovanu, atunci vorbim de un fel de culme. A tupeului, a imposturii, a cui vreți ‘mneavoatră, dar cu opt clase absolvite, mai ceva ca urcarea unei Golgote, să ajungi să fii angajat în compartimentul de imagine al instituției și implicit a junelui dom premare, zău că e cam de porc. Și dacă se verifică zumzetul, că nu demult respectivul mai făcea rost de câte-o pastiluță de simțit bine, la cerere prin Schin, ori de câte-o mimoză pentru delicii extraconjugale, tot la cerere, atunci cei din Roznovanu sunt aranjați. La o rigoare pot accesa serviciile tânărului Alin, pentru spargerea monotoniei în procesele asidue de tăiere a frunzelor la patrupede, bașca a înviorării vizibile a stării de spirit. Am zice, că-i de bine.
Aghentu 007,5
