A fost o vreme, cred că prin 2008, când un oraș ca Pașcaniul avea cinci ziare, fiecare din ele controlat de câte un talibaban local și în care găseai vrute și nevrute despre concurenți, contracandidați, dușmani prezenți sau trecuți. Altfel spus, lupta dintre bine și rău depășise toate stadiile confruntărilor pe față și, asemeni luptelor dintre Făt Frumos și zmei, se ajunsese la „în ziare să ne bătem“. Și s-au bătut. Până s-au plictisit sau au terminat banii și s-a ales praful de toate. În peisajul dâmbovițean au mai apărut între timp noi nișe de confruntare. În ziare să ne batem e desuet, dar în televiziuni e la mare modă și nu dă semne să apună, pentru că vectorul TV este unul foarte atrăgător pentru băgătorii de seamă, bombardați fiind cu „breaking news-uri“ negre pe fond galben. Oamenii își dau la gioale cu o frenezie vecină cu isteria până își văd propriile prestații și se ascund de propria imagine tăvălită prin fel de fel de medii. Și tot praful se alege, pentru că, așa cum apar, așa și dispar. Dar ce ne facem când se pune problema ca „în proteste să ne batem“?
Aici lucrurile o iau razna. Sunt bani, algoritmi de organizare, ca să nu mai povestim de o brumă de idée ce trebuie susținută cu un cor semnificativ în spate. Cel mai bun răspuns la protestele justificate ale societății civile, că de opoziție nu poate fi vorba, a fost organizarea unui alt protest. Împotriva cui? A statului paralel. Dați-o-n mă-sa de treabă! Adică o grămadă de oameni sunt cărați în capitală pentru a lupta împotriva unei scorneli? Trist.
Dacă asta este metoda prin care actuala majoritate își apără poziția, atunci e dezastru. Nu trebuie să fim docenți ca să realizăm că asta nu e politică, iar prestațiile celor aburcați în Casa Poporului sunt o combinație stranie între diletantism și imbecilitate. S-a așteptat ca odată ce un contingent uzat de tranziție să apună, în locul lui să apară un fior de noutate, competent, ambițios, nu neapărat uși de biserică. Și avem, să ne trăiască. Daddy and co. care se pare că au citit Harap Alb, astfel încât au o justificare pentru protestele anunțate, conform spuselor de mai sus „în proteste să ne batem“. Să nu dai socoteală criticilor justificate din interior și exterior pentru legile strâmbe aruncate în parlament și privite pieziș de organisme internaționale de notorietate, nu înseamnă că ai sânge în instalație, ci lipsă de neuroni, tradusă prin inconștiența de a întoarce un mers al lucrurilor îndărăt cu un sfert de secol. Adică să ajungem la primele faze ale luptei din basmul enunțat, cu săbii, buzdugane și alte acareturi, pe care le caută și acuma procurorii după mineriadele de tristă amintire. Oare atât de tâmpiți am ajuns?
Văru
