Cumetrii Hara-Chiri, primii la cașcaval. Ieșenii de rând, fraieri cu legea în mână

0
8485

Cumătru cu Mihai Chirica, viceprimarul Gabriel Harabagiu a fost băgat în față, sărind peste rând, pentru a i se retroceda un teren „teleportat” de lângă Miroslava, în vreme ce unei ieșence, moștenitoare a unui teren din Moara de Vânt, Primăria Iași îi refuză punerea în posesie @ Primăria a fost chemată în instanță de un executor care solicită ca municipalitatea să-i achite despăgubiri, deoarece nu a respectat decizia instanței de a-i restitui femeii 2 hectare în Moara de Vânt @ În schimb, soacra viceprimarului Gabriel Harabagiu a luat de la primărie în această zonă 1,5 hectare deși conform actelor ar fi putut pretinde cel mult un teren lângă Miroslava @ Pe primar și pe funcționarii din Palatul Roznovanu îi doare în cot, deoarece despăgubirile se vor achita din bugetul local și nu din buzunarele lor

Ți-a fost retrocedată o suprafață de teren prin hotărâre judecătorească pe raza municipului Iași și cu toate acestea au trecut ani de zile și tot nu ai devenit proprietar? Sunt sute de cetățeni în această situație. Însă, dacă ești neam cu viceprimarul Gabriel Harabagiu, nu ai de ce să-ți faci probleme.

Dezvălurile pe care le vom face în rândurile următoare probează cele afirmate mai sus. Asta pentru că prezentăm cazul unei femei care se luptă de ani de zile cu Primăria Iași să obțină retrocedarea a 2 hectare de teren chiar în zona în care soacra lui Harabagiu a obținut recent 1,5 hectare, suprafață ce a fost cedată tot de municipalitate.

Dacă soacra lui Harabagiu putea să pretindă cel mult un teren undeva în zona în care municipiul Iași se învecinează cu comuna Miroslava, cum ar fi șesul râului Bahlui și cu toate acestea a obținut o proprietate de câteva milioane de euro în Moara de Vânt, femeia care face obiectul dezvălurilor de astăzi, o ieșeancă pe nume Elena Stragiuc, a fost trimisă la plimbare de primărie deși judecătorii au dispus ca aceasta să primească 2 hectare în aceiași zonă.

Mai mult decât atât, în urmă cu câteva săptămâni, femeia s-a adresat instanței solicitând Primăriei Iași, să-i plătească despăgubiri de circa 1 miliard lei vechi, suma fiind calculată din momentul în care a obținut sentința care îi dă dreptul să obțină 2 hectare de teren în zona Moara de Vânt și până în prezent. Cu alte cuvinte, Primăria Iași s-ar putea afla în situația de a plăti despăgubiri de un milliard din banii ieșenilor pentru că în loc să-i retrocedeze cele 2 hectare, Elenei Stragiuc i-a retrocedat teren soacrei viceprimarului.

Se chinuie de aproape 10 ani să-și ia terenul

Elena Stragiuc a depus cerere de retrocedare a 2 hectare de teren în anul 2009. De atunci și până în prezent femeia a fost dusă cu vorba și după cum s-a precizat mai sus cererea de retrocedare nu a fost soluționată nici până astăzi. Din acest motiv, în luna mai a anului 2014, femeia a dat în judecată primăria, solicitând judecătorilor să oblige municipalitatea să-i emită titlul de proprietate pentru cele 2 hectare. Femeia a solicitat și daune cominatorii în sumă de 50 lei pe zi de la data eliberării sentinței judecătorești care obligă la retrocedarea terenului și până la eliberarea efectivă a titlului de proprietate. Pe data de 7.03.2016,  judecătorii ieșeni admit cererea femeii și obligă municipalitatea la emiterea titlului de proprietate. Să precizăm că decizia prin care judecătorii obligă primăria la emiterea titlului de proprietate în favoarea Elenei Straciug a fost dată în dosarul nr.15452/245/2014.  Primăria Iași a tratat cu indiferență decizia instanței, nu s-a conformat și de aceea femeia a apelat tot la ajutorul judecătorilor.

Vrea să execute primăria

La sfârșitul anului 2017, Judecătoria Iași înregistrează dosarul nr.26732/2017 prin care Elena Straciug solicită ca municipalitatea să-i plătească despăgubiri de circa 1 miliard lei vechi pentru că nu i-a emis încă titlul de proprietate.

„Solicităm executarea titlului executoriu, sentința civilă nr.2713/7.03.2016 pronunțată de Judecătoria Iași prin care s-a admis în parte cererea formulată de Stragiug Elena în contradictoriu cu Comisia locală de fond funciar și Agenția Domeniilor Statului. Deși am transmis nenumărate adrese de solicitare prin care puneam în vedere debitoarelor să treacă la realizarea tuturor demersurilor necesare în vedere întocmirii protocolului de predare-primire pentru suprafața de 2 hectare de teren debitoarele au refuzat să execute de bună voie obligația”, se arată în cererea prin care Elena Straciug solicită executarea silită a primăriei.

Femeia a mai arătat că Agenția Domeniilor Statului este singura dintre cele două instituții vizate care s-a conformat deciziei instanței. Cu alte cuvinte ADS a  fost de acord să pună la dispoziția Comisiei municipale de fond funciar un teren pentru a fi retrocedat Elenei Straciug, dar primăria a refuzat pur și simplu să continue procedura.

Primăria s-a grăbit să retrocedeze teren în aceiași zonă Mariei Țămboi, soacra lui Harabagiu. Să nu uităm că terenul luat de Maria Țămboi a fost predat primăriei tot de Agenția Domeniilor Statului pentru soluționarea unor cereri îndreptățite de retrocedare. Ceea ce s-a petrecut în cazul Elenei Straciug prin refuzul primăriei de a i se retroceda terenul în condițiile în care primăria a avut posibilitatea materială să soluționeze cererea poate fi asociat cu ușurință unei infracțiuni de abuz serviciu. „Jurisprudența CEDO a stauat faptul că autoritățile obligate să execute o hotărâre judecătorească nu pot crea ele însele situații de natură să facă imposibilă executarea iar în cazul în care aceste autorități tergiversează executare CEDO a dispus amendarea. Vă rugăm să dispuneți trecerea la executarea silită cu solicitarea de penalități pentru întârzierea executării și să procedați la executarea prin poprire a penalităților în cuantum de 90.000 lei”, se mai arată în cererea femeii.

De cererea Elenei Straciuc se ocupă executorul judecătoresc Bogdan Tufeanu.

„Parcurgem o procedură perfect legală. Primăria a fost somată să pună în aplicare sentința judecătorească de retrocedare și nu s-a conformat. În aceste condiții, solicităm penalități pentru refuzul de pune în aplicare o hotărâre judecătorească”, a spus Bogdan Tufeanu.

Viceprimarul Gabriel Harabagiu a refuzat să răspundă apelurilor telefonice ale jurnaliștilor 7 Est pentru a comenta situația.

Familia „vicelui”, milionară în euro

Jurnaliștii 7 Est au arătat în ultimele ediții modul în care Maria Țămboi, soacra lui Harabagiu, a pus mâna pe 1,5 hectare de teren în Moara de Vânt, nu departe de amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgență. Titlul de proprietate a fost emis de Prefectura Iași la propunerea Comisiei locale de fond funciar la sfârșitul anului trecut adică în perioada în care Elena Straciug se plângea din nou magistraților arătând că municipalitatea refuză să pună în aplicare o hotărâre judecătorească. Maria Țâmboi avea doar calitatea de moștenitor doar pentru 3.750 mp, teren care ar fi trebui să se afle după cum s-a mai precizat undeva în zona în care municipiul Iași se învecinează cu comuna Miroslava. Cu toate acestea, conform documentelor deținute de jurnaliștii 7Est, soacra lui Harabagiu a avut calitatea de mandatar pentru toți moștenitorii și numai așa a reușit să pună mâna pe întreaga suprafață.

Harabagiu a centrat, soacra a dat cu capul

Documentul care arată că Harabagiu a fost tot timpul în spatele acestei afaceri este contractul de vânzare-cumpărare prin care Maria Țămboi și-a vândut singură cele 11.250 mp, adică atât cât li s-a cuvenit celorlalți 9 moștenitori. Potrivit acestui contract de vânzare-cumpărare semnat pe data de 20 noiembrie 2017 în fața notarului Cristia Avram Cerasela, „vânzătorii” reprezentați de mandatara lor Maria Țămboi au vândut către Maria Țămboi în calitate de „cumpărătoare”, 9/12 din suprafața de 1,5 hectare de teren situată în Moara de Vânt. Cu alte cuvinte, adevărații moștenitori nici nu au văzut terenul, iar contractul de vânzare-cumpărare este semnat numai de Maria Țămboi, care a iscălit astfel două ori, în stânga în calitate de vânzătoare și în dreapta în calitate de cumpărătoare. Vânzătorii, adică adevărații moștenitori au suprafeței de teren sunt Paula Țăran care locuiește într-un cămin de nefamiliști din Iași, Lucia Țigancea  din Brașov, Elena și Iulian-Adrian din Iași, Alexandru Cladiu Gorea din Iași și Mihaela Țăran, Pavel Răzvan Țăran, Andrei Iulian Țăran , Mădălina Maria Țăran din Târgu Frumos. În dreptul fiecăruia este trecută persoana după care moșteneșțe o parte din suprafața de 1,5 hectare de teren. Astfel, cele 9 persoane moștenesc pe Minodora Vătămănescu, Dănut D. Țăran, Mihai Radu D. Țăran, Paula D.Țăran. În cazul Mariei Țamboi nu este precizat că ar avea drept de moștenire pentru vreuna din  persoanele înscrise pe titlu ci numai calitatea de mandatară a acesteia. Cu circa o lună înainte de eliberarea de către primărie a titlului de proprietate Harabagiu a vrut să se asigure că nu a muncit degeba și că în final întreaga suprafață va ajunge în proprietatea familiei sale. Astfel, în data de 18.08.2017 cei 9 moștenitori au semnat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru terenul respectiv, moment în care au primit câte un „avans”. În final,  cei 9 moștenitori au primit pentru cei 11.250 metri pătrați în Moara de Vânt o sumă totală de 73.500  euro adică 6,5 euro pentru un metru pătrat. Asta în condițiile în care prețul pieței în zonă este de cel puțin 50 de euro pentru un metru pătrat. Conform documentelor de retrocedare depuse la Comisia locală de fond funciar entitate din care fac parte funcționari din subordinea viceprimarului Gabriel Harabagiu cei 9 moștenitori aveau dreptul să primească un teren la granița dintre municipiul Iași și comuna Miroslava. Numai puterea conferită de calitatea de viceprimar a lui Harabagiu a făcut posibil retrocedarea a 1,5 hectare în Moara de Vânt lângă viitorul amplasament al Spitalului Regional de Urgență. Săptămânalul 7 Est a mai arătat că în acest caz fișa de punere în posesie a fost semnată la câteva zile după ce Guvernul a aprobat amplasamentul spitalului. Suprafața de 1,5 hectare care a ajuns la Harabagiu face parte dintr-o rezervă a primăriei, terenul fiind primit de municipalitate de la Agenția Domeniilor Statului pe când primar era Gheorghe Nichita. Mai trebuie precizat că pe lângă solicitarea Elenei Straciuc, la Primăria Iași sunt înregistrate sute de cereri de retrocedare a unor terenuri pe raza municipiului, solicitări care nu pot fi soluționate în ciuda faptului că cei care revendică au obținut și unele hotărâri judecătorești prin care s-a dispus restituirea proprietaților confiscate de comuniști. Însă aceste persoane printre care și Elena Straciug nu au avut norocul să se înrudească cu viceprimarul Gabriel Harabagiu.

Constantin MAZILU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments