Dacă momentul o cere și mai ești și plantat pă o funcţie de vază (vice), dă bine să te adresezi poporului, „nu prin vorbă, ci prin carte, că tare este departe“. Și pac, pe feisbuc. Luat poze, care să dea bine, se atașează un text și gata, hai, că ne așteaptă primaru’, prefectu’, că e treabă de făcut. Acuma, dom vice Gabi, nu credem că s-o văzut prea tare, dar mai sunt oameni cu știinţă de carte, pentru care „într-adevăr“ se scrie musai așa și nu legat, aceiași oameni care, pe zi ce trece, își cimentează ideea că suntem conduși de idioţi. În ceea ce-l privește pe un alt vice, fost, de la Cejeu, ori are degetele prea groase, ori telefonul prea mic și-o scăpat un „comenoram“ în textul postării fleașcă de patriotism de la sfârșitul anului. Din câte îl știm pe distinsul domn Chirilă răspunsul nu poate fi decât : „Da, desigur!“
Blondu’ din banca de la geam