În sfârșit opoziția are de ce să fie geloasă la nivel de performanță. După un program electoral cu adânci tușe liberale, de s-au trezit intitulații liberali că n-au ce pune pe masa alegătorului, actuala putere politică de la noi s-a întrecut pe sine. Să spunem că visul oricărui partid, aflat în opoziție cu PSD-ul aflat la guvernare, este să-l dea jos înainte de finele mandatului, pe principiul teoremei caprei vecinului, dar fără temeiuri solide ci doar pentru că este PSD. De ce spun asta? Până în prezent, alternanțele la guvernarea PSD au survenit unor alegeri (cu vot reactiv sau ba pe-a mă-tii!) și nu au demonstrat o preocupare aplicată pentru propășirea nației, ci una pentru alimentarea mațelor proprii, cu cerbicie și abnegație, pentru că patru ani nu sunt o veșnicie și … bați fierul cât e cald. Revenind, actualii au reușit să dea jos două guverne PSD, record greu de egalat, pentru că nu văd pe cineva atât de masochist să-și dea două autogoluri în același meci.
Când vezi așa ceva te întrebi, suficient de pertinent, „băi, ăștia-s tâmpiți?“, ceea ce pune sub semnul îndoielii credibilitatea formațiunii, dar și funcționalitatea mâini lui Dragnea, despre care chiar el spunea că e cam proastă, prin urmare nu-i ambidextru. Mergând pe acest filon, se cuvine să remarcăm că la noi adevăratul executiv este în sediul „partidului“ și nu în Palatul Victoria. Dacă formal Dragnea nu este premier, informal este, ceea ce ne duce cu gândul că executivul este o adunătură de salariați, iar prim ministrul … produsul lucrului manual. Altfel spus, prin măsuri legislative luate cam pe șest, alegerile nu dau o majoritate care să susțină un proiect de țară ci un executiv atent desemnat înainte, însărcinat clar cu subiect și predicat, să facă totul pentru. Mascarada nominalizărilor și a depunerii jurământului, bașca ședința solemnă din parlament se încadrează lejer în categoria produselor publice care ne fac să apăsăm butonul „înainte“ al telecomenzii.
Investirea doamnei Viorica nu iese din tipare, „partidul“ alegând omul perfect, adică un bun executant, fără mari veleități manageriale pentru că, nici nu are nevoie și care peste câteva luni va ieși din decor. Sperăm că nu în ajunul unei vizite de calibru cum a fost cea a premierului nipon, plimbat prin Muzeul satului ca un turist cu lovele și nicidecum ca șef al unei puteri economice de vârf. Altfel spus, ne-am cam făcut de cacao.
Văru
