Bani, putere, parvenire, orgolii…

0
3364

Spuneam, săptămâna trecută, că Dragnea va drumul la câini și că va începe execuția tuturor celor din partid care au avut curajul să i se împotrivească. Anticipam faptul că una dintre persoanele vizate de acest jihad va fi primarul Iașului, Mihai Chirica, cel care l-a hărățit pe Dragnea în dese rânduri, de multe ori lăsând impresia că o face dinandins pentru a fi sancționat, exclus, victimizat. Acțiunea de excludere a primarului s-a declanșat mai repede decât s-a așteptat cineva, semn că Dragnea nu mai are niciun fel de răbdare în a avea puterea absolută în partid. Surpriza este însă faptul că, pe lângă Mihai Chirica, mai sunt vizate de excludere încă două persoane: viceprimarul Gabriel Harabagiu și fostul deputat Sorin Iacoban. Fără a fi apărătorul celor doi, cred că Harabagiu și Iacoban sunt victime colaterale introduse pe lista de ofrande de organizația județeană. Mă îndoiesc că a auzit cineva de la București de Harabagiu (nici ieșenii nu prea știu cine e personajul), iar Iacoban este dispărut din peisajul politic la nivel înalt din momentul terminării mandatului de parlamentar.

Chirica a făcut până acum un joc de victimizare. Deși este la putere, având majoritatea în Consiliul Local, s-a comportat ca fiind în opoziție. A căutat această excludere, a fost tot timpul relaxat și nu a arătat niciun moment că ar fi afectat de vreo măsură pecuniară pe linie politică. De ce? Pentru că tot timpul a avut la dispoziție majoritatea asigurată în CL chiar de către PSD și a crezut că lucrurile nu se vor schimba, indiferent de statutul său de membru sau de exclus al acestui partid.

Chirica nu s-a așteptat ca excluderea lui să vină la pachet cu debracarea omului său de încredere, Gabriel Harabagiu. Mișcarea făcută de tabăra lui Maricel Popa a semănat panică în sânul echipei lui Chirica. De ce? Nu pierderea în sine a unui combatant, recte Harabagiu, ci faptul că, de fapt, această măsură prevestește mișcările ulterioare. Excluderea lui Harabagiu și numirea unui alt viceprimar din partea PSD este de fapt semnul că din acest moment comanda se mută în altă parte. Consilierii locali vor avea alt stăpân. Fără majoritate în CL și fără secretarul primăriei de partea sa, Chirica va rămâne doar de decor. Robinetul cu bani de la comisia de urbanism se mută către alte buzunare. Poate preventiv și unii directori de deconcentrate vor fi schimbați pentru ca toată lumea să înțeleagă că s-a schimbat stăpânul.

Dup alte 2-3 excluderi/schimbări din partid, din Consiliul Local sau din funcții ”revoluționarii” lui Chirica vor sta pe burtă, iar acesta va rămâne aproape singur. Istoria ne-a demonstrat că românul este în stare să o vândă și pe mă-sa atunci când i-o cere interesul personal. Fără bani, fără logistică, fără pârghia numirii în funcții și fără alte posibilități mi-e greu să cred că Mihai Chirica va putea face ceva. Am văzut că Gheorghe Nichita a luat 2% la parlamentare după ce a fost 12 ani primarul Iașului.

Chiar dacă Chirica și ai lui au încercat un simulacru de susținere sperând într-o blocare a deciziei, cred că mai tare au întărâtat pe oponenții lor în luarea, și mai ales în aplicarea imediată a hotărârii de excludere. Iar viitorii foști colegi de partid și de CL ai domnului Chirica abia așteaptă funcțiile de viceprimar, de președinți de comisie, sau altele.

Ceea ce mă deranjează cel mai mult la această mascaradă e faptul că toate aceste personaje nu dau doi bani pe noi. Lupta aceasta este despre bani, despre putere, despre orgolii, despre parvenire și mai puțin despre ieșeni.

Rareș Neamțu

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments