Ca să vezi!

0
3426

Nu sunt primul și nici ultimul care le impută celor aleși, că habar nu au pe ce lume trăiesc sau mai exact, cine i-o ales, din momentul în care au prins fotoliul parlamentar sub ceea ce ar trebui să primească un șut rusesc, abordează atitudinea celui cocoțat în vârful parului, dar cu budigăii la vedere. Mai mult, după fantasticul program de guvernare pus în mișcare de strategii, pardon, slujbașii partidului, se miră peste măsură că oamenii îi înjură din toate pozițiile și au devenit antipatici peste nivelul masei critice, în condițiile în care au dublat salariile … după o aritmetica elevului Bulă, luat în armată, taman când reușise să treacă în clasa a doua. Dacă mai punem în discuție și aberațiile cu oi, vaci și găini evazioniste, plus maxima implicare a „parlamentarilor“ locului soldată cu o cvasi-mazilire a regiunii în planul investițiilor pentru viitorul apropiat, reacția unui tânăr care l-a bruftuluit în mijlocul călătorilor din aeroport pe singurul deputat ALDE de la noi, mu este exagerată, ci vine ca un semn pentru cei ce mai simt câte ceva, dacă nu cumva un exemplu și pentru alți. Inutil să spunem că reacția deputatului în contextul amintit a fost similară cu a struțului care caută petrol, dar după aterizare și adăpostirea în fieful Parlamentului, domnia sa și-a postat pe facebook indignarea, după care respectivul ar fi avut tupeul să mai și zboare la clasa business, în vreme ce el s-a rezumat la un umil loc din sectorul economic. Ei, aici se umflă problema.

La o judecată mai aplicată, cine zboară la „business“ are bani, pe cale de consecință își permite să acceseze un astfel de serviciu, nefiind nici un fel de opreliști de ordin moral sau social, ca să nu mai vorbim de lege. Domnul Vosganian zboară pe banii pe care îi primește de la stat, adică publici, mai cu seamă că s-au votat cu o largă majoritate, fel de fel de creșteri de indemnizații. Da? Așa că, să fie invidie sau o reacție stalinistă tip „iete chiaburu“? Plus de asta, dacă mai luăm în calcul și faptul că, „nobelimea“ sa, în prima fază, nu a susținut inițiativa demarării proiectului autostrăzii (iar cine nu crede, să-l întrebe pe domnul Bodea), la ce se aștepta? La plecăciuni și mătănii? Nu cred.

Totuși, reacția tânărului cu sânge în instalație s-a rezumat la emisii verbale și cred că regretă că nu a avut niște ouă, pe care să i le facă cadou, măcar într-un coș, dacă nu prin depunere pe veșminte. Cât despre replica vosganiană, ea se încadrează în categoria zmeilor din spatele unor tastaturi, care sunt hipnotizați de „puterea“ emisiilor fără discernământ ale minții din dotare, fără să pățească absolut nimic. Și ca tacâmul să fie complet, nu m-ar mira deloc dacă în viitorul apropiat, în plenul Camerei să apară o inițiativă de la ALDE, după care parlamentarii să solicite decontări de servicii tip bodyguard, pentru că sunt alegători fără manieră, ce nu pricep nici în ruptul capului binele revărsat din Palatul Victoria, bașca birourile parlamentare din teritoriu. Cât despre simțire, etică și respect, cred că nu pot fi aduse în discuție în cazul subiectului de față. Punct.

Văru

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments