„Ce prost am fost“ – ediție de colecție

0
3409

În paralel cu realitatea scumpirilor de tot felul și a noutăților cu mâțe de pe feisbuc, în locuri discrete și atent palmate o seamă de inși își facea de cap, cu dame și finețuri, iar acum procurorii simt și ei că au ceva gros pe țeavă.

Este cazul și distinsei doamne Iulia Diaconu, aflată la pensie, dar care ar fi avut în lucrare un dosăroi destul de baban cu fetițe, impresari cu solzi și clienți aferenți, cu ștaif, ai serviciilor specifice primilor enumerați, dosar care, dacă ar ajunge la vedere, s-ar lăsa cu plecări în pribegie.

Partea veselă este că doamna de care facem vorbire ar fi făcut o copie a obiectului muncii și s-ar afla la păstrare pentru vremi tulburi, copie despre care actualul om al legii care se ocupă de acest dosar, pare că nu are habar.

Altfel nu s-ar fi apucat să-l scoată prin metode specifice din rechizitoriu pe un fost coleg de armată ajuns între timp pe cai mari în urbe și care ar fi avut mult de suferit în caz contrar. Acuma e lesne de înțeles că doamna doarme liniștită, dar cei din urmă nu prea, că se știu avuți la mână și asta înseamnă, pe cale de consecință, găuri în buzunare.

Dura Lexus

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments