Nici upercuții nu mai sunt ce-o fost

0
3360

Dom’ Vasile, cel cu boxu’, a prins gustul puterii și tare s-ar mai aburca pe fotelul lui dom Maricel de la „partid“, că și așa nu se simte bine la dosare și e vorba de niște alegeri pe genunchi ca să nu rămână obștea județeană fără călăuză. Și cum treaba asta nu se face cât ai da un pumn, carismaticul nostru dom deputat o luat calea județului ca să se pună bine cu primăreții de pe aceeași ramură, în vederea unei susțineri gheboase sub formă de voturi liber exprimate și secrete. Cât mai era prin târg, o băut o cafea și cu junele dom premare, mazilit de Cex-ul „partidului“ în corpul pulimii votante, adică membri, prilej cu care i-ar fi șoptit că-l face iar șăf peste membroteii din municipiu, dacă, nu-i așa, beneficiază de susținerea aferentă pentru visul ce l-o poftit. La o judecată mai aplicată, ori dom’ Vasile știe ceva ce noi nu știm și acționează în consecință, ori l-o pus „partidu“ să amușine starea de spirit, dacă mai este unire-n cuget și simțire, pentru că îndată se gată mandatele și …Doamne ferește, de niște anticipate cu chiuituri la vreme de primăvară.

Tot Vasile, dar de la UTC

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments