Odată ce or început băgatu și scosul din origini, obârșii și altele mamifere între cei tari din partidoi și o seamă de dizidenți din partea locului, care s-au trezit fluierând în catedrală, iată cu un alt căzut în dizgrațiile Dâmboviței scoate capul de după gardul Europei, unde-i parlamentar și vrea să facă un curent de opinie favorabil junelui dom premare Mihai. Cum? Simplu.
S-o apucat să sune oameni din „partid“ care să formeze un zid în jurul exclusului și să-l ridice-n slăvi. Acuma, ce-i drept, propunerea mnealui e cam ca o manoperă în contra vântului, pentru că, de când cu gâlceava pesedistă, oamenii preferă să fie evazivi și nu scot capul la înaintare, că sigur și-o iau peste nări.
Dacă nu cu CEX-ul, sigur cu vreun dosar. Așa că, domnu Cătălin a înregistrat refuzuri politicoase de la „revin eu cu un telefon“ până la „…a, dar eu nu pot să fac asta“. Rămâne, deci, ca dom primar să se descurce singur, iar dom Ivan să-și vadă de treaba lui. Până la proxima revoluție.
Ivan Turbinque