Ca să priceapă şi bă’eţii din Păcureţ, care ie fanii lu’ maiextrul di care vorbim aici’şa : Pico della Mirandola a fost un mare jmecher, care a trăit acu’ nijte sute de ani, în Italia, şi le dădea ceaţà la toţi, că ştia o mulţime de chestii complicate. Şi culturale. Benga, frate !
Dar nu disperaţi, fraţi păcureţi. Pico ăla a murit, e drept, da’ s-a reîncarnat la Iaşi, în cartierul Păcurari. Mai e’sact, s-a înslăninat, da’ astea îs detalii aptsolut minore ( nu, ” minore ” nu e ce credeţi ). Deci : geniul cu care avem norocul să fim contimporani, acest Pitico de la Mandolineşti bahluiez, se numeşte Ion Sapdaru şi e om-orchestră la Teatrul Naţional din Iaşi. Mai mult Cîrnaţional, dar, în fine, să nu ne înpotmolim în amănunte irelevante.
Care ca să zică : p’ecum aflăm de pe site-ul zisului teatru, metr’ Ion / Vanea / Giovanni a comis, în mirandolitatea lui magnifică, mai multe chestii mirifice, în procesul de configurare a unei p’ese de teatru – regia, traducerea, adaptarea, scenografia, muzica. Mai rămînea să croiască eventual costumele şi să tragă cortina, ca să avem o viziune artistică totală, unitară, fără cusur.
Dacă tot îl cheamă Ion, ca pe străbunul & tizul lui, Giovanni, poate vinde şi bilete domnu’ maiextru, ca să ştim o treabă. Eventual şi cîte o cinzeacă, plus o gustărică, după spectacol. Fpiriod, nene Pico ! Nu te lăsa ! Ştim că poţi ! Dujmanii mor di şiudă, cî n-au valuarea ta !
Lucian Postu
