Adi Cristi, caşcavalier telemistic al tristei fripturi

    0
    2480

    Nicolae Manolescu, zis şi Nicky Nămolescu, e un fost critic literar serios, ajuns o fosilă morală, un fel de nicolae-ceauşesc al Uniunii Scriitorilor din Romînia. Are deja peste 70 de ani şi trei mandate de preşedinte al USR, dar a modificat statutul uniunii, ca să poată fi ales pe viaţă, eventual şi după primele patru-cinci reîncarnări.
    Adi Cristi e un bătrîn chelner jurnalistic, cu pretenţii de şef de sală şi de scriitor, plus leafă de director al casei de cultură a primăriei. Funcţie primită în vremea amorezului penal Gh. Nichita, după o lungă carieră de atîrnător pesedist.
    Tele M e un ambalaj cu etichetă jurnalistică şi patron pesedist – Stanciu jr, moştenitorul milionar al ex-PRM-istului lătrător şi cleios Anghel Stanciu. Telemea maro, pe scurt.
    Acestea fiind zise, e de mirare că Tele M a găzduit un pseudo-interviu cu dl Nae Manolescu-Nămolescu, de fapt o chestie în dulcele pistil ceauşist ? Mai exact, un prilej pentru ca dl tovarăş chelner Adi Cristi să-l întrebe pe dl tovarăş mini-ceauşesc Nicolae M. cum s-a simţit cînd masele largi, scriitoare, l-au implorat să candideze pentru încă un mandat de preşedinte. Iar dl Nae M. să răspundă cu un zîmbet discret, plin de modestie, plus nişte vorbe înţelepte, cum îi şade bine unui mini-ceauşesc capitalist, plătit din bani de la buget.
    Desigur, asta n-are nici o legătură cu faptul că, în ultimii ani ai comunismului, dl Nae Manolescu publica cronici tare frumuşele la cărţile propagandistului-şef al lui Ceauşescu, tov. D. Popescu, zis ” Dumnezeu „. Dacă avea vreo legătură, credeţi că incisivul Adi Cristi nu l-ar fi întrebat ? Doar genericul sub care a fost găzduit interviul e ” Dialoguri fără menajamente „.
    E drept, limbile dorsale pot fi teribil de incomode, şi pentru oferitor, şi pentru primitor. Doar că măcar unul dintre ei ar trebui să-şi dea seama de asta.

    Lucian Postu

    0 0 votes
    Article Rating


    Abonează-te
    Anunță-mă
    0 Comments
    cele mai vechi
    cele mai noi cele mai votate
    Inline Feedbacks
    View all comments