Unul din marile câștiguri ale economiei postdecembristre este acela că s-a reușit cimentarea faptului că, unii se fac că lucrează, iar alți că îi plătesc, astfel încât, mai peste tot se poate vorbi de un fel de simbioză acceptată, între „las-o, bre, că merge-așia“ și „hai, să haidem“, pentru că rușii nu vin, de băut este, iar o bucată de slănină tot se mai găsește. Pe acest fond civil de percepție, cei care ar trebui să facă treabă și n-o fac, tocmai prin procedeul amintit, rămân palmați, fără urmă de reproș, ba și cu o listă de verbe la viitor, evident operaționale la Paștele cailor.
Nu mai departe mi-am adus aminte de junele nostru edil, care cu o fentă de concediu și-o eschivă controlată pe facebook, l-a dat de gol pe partidoi că umblă la cuția cu rațe gonflabile, bașca și-o trecut în memoria afectivă vreo câteva zeci bune strângeri de falange, de la neici, până la ambasadori. La prima vedere, gradul de ocupare pare a trece lejereanu de limita umană, dar la o privire mai atentă este vorba de acte de prezență și povești pentru cei ce vor să asculte sau să le ducă mai departe.
Dacă dăm timpul înapoi, în iarna precedentă, formația inginerească și cunoștințele de termodinamică din dotare l-au împins să avanseze ideea unor platforme încălzite de conductele termoficării municipale, care ar fi preluat cantități generoase din omătul citadin căzut în exces. Mașina venea, bascula omătul, acesta se încălzea și dispărea, teoretic fără bani, practic tot din banu nostru. Ș-am zis, ce idee mișto! Partea tristă e că, o rămas doar idee, dar la momentul emiterii a avut hazul ei. Acuma că pentru punerea în practică, trebe un munte de hârtii, proiecturi și alte aprobări, e deja desuet.
Din punctul meu de vedere, distinsul nostru edil a rămas cu o vorbă aruncată-n vânt, și nu e singura, ceea ce ar putea să-l cam coste, pentru că se mărește distanța dintre ales și alegător, iar în condițiile în care îți propui să punctezi doar la capitolul imagine, că la altele nu ai cum, înseamnă că e o problemă.
Văru
