Audieri fierbinti in dosarul de frauda in care a fost trimis in judecata Gruia Stoica @ Desi se discuta despre un prejudiciu de circa 2 milioane euro, magistratii nu sunt inca lamuriti asupra modului in care a fost pagubit bugetul statului @ Judecatorii au cerut explicatii Agentiei Nationale de Administrare Fiscala @ Unul dintre directorii lui Stoica a fost audiat ieri de judecatori
Intorsatura neasteptata in dosarul de frauda fiscala al magnatului Gruia Stoica. Daca pana acum, judecarea dosarului mergea in linie, se audiau martori si se administrau unele probe, intreaga procedura a ajuns intr-un punct cheie, o situatie care ar putea pune sub semnul intrebarii toate acuzatiile DIICOT. Astfel, in conditiile in care Directia de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (DIICOT) sustine ca in acest dosar prejudiciul se ridica la circa 2 milioane euro, magistratii au dorit sa afle in ce consta aceasta paguba adusa bugetului statului. Mai exact, magistratii vor sa afle din ce se compune prejudiciul, adica cat reprezinta TVA din suma totala, impozit pe profit, penalitati de intarziere etc. Desi magistratii au transmis catre ANAF o solicitare in acest sens la inceputul acestei luni, institutia nu a raspuns. Trebuie precizat ca decizia instantei a intervenit ca urmare a unor cereri facute de avocatii apararii. Astfel, au aratat ca firmele lui Gruia Stoica au platit corect taxele si impozitele in perioada in care se presupune ca au fost savarsite faptele penale. Mai mult decat atat, avocatii apararii au aratat ca anterior perioadei in care a demarat ancheta DIICOT, firmele lui Gruia Stoica au fost verificate de inspectorii ANAF care nu au constatat prejudicii de ordinul celor stabilite de DIICOT, reprezentantul DIICOT aratand ca tranzanctiile comerciale care potrivit avocatilor au fost supuse impozitarii au fost fictive. Magistratii Tribunalului au mai precizat ca sunt necesare precizari pentru a stabili obiectivele unei eventuale expertize financiar contabile. Unul dintre juristii ANAF a fost prezent la termenul de judecata si a spus ca institutia mai are nevoie de ceva timp pentru a transmite precizarile solicitate.
Unul dintre directorii magnatului a dat declaratii
La ultimul termen de judecata care s-a desfasurat in cursul zilei de ieri, la Tribunalul Iasi a fost audiat unul dintre directorii din grupul de firme patronat de Gruia Stoica. Este vorba despre Adrian Tacea, cel care a ocupat functia de director general adjunct al companiei Grupul Feroviar Roman (GFR). Declaratiile acestuia au vizat in special modul in care a fost incheiat un contract de consultanta intre firmelel lui Gruia Stoica. Pentru a intelege mai bine lucrurile, trebuie sa precizam ca procurorii au sustinut ca faptele evazioniste au fost savarsite prin incheierea unor contracte de consultanta fictive.
„Circuitul financiar a vizat savarsirea infractiunii de evaziune fiscala prin intermediul SC GFR SA, urmare a inregistrarii unui contract fictiv de subinchiriere vagoane de la SC RAPID COM SRL, precum si prin intermediul SC GFR-TVM SA, urmare a inregistrarii unui contract fictiv de consultanta. Prejudiciul total creat bugetului de stat este in suma de 8.871.394,9 lei”, au mai aratat procurorii DIICOT.
Adrian Tacea a fost si membru in consiliul de administratie al societatii Transbordare Vagoane Marfa SA (TVM), societate preluata de GFR. De altfel, potrivit procurorilor, din momentul in care s-a facut aceasta preluare, au si inceput faptele evazioniste.
„In momentul in care am ajuns la conducerea GFR, am constatat ca TVM avea o situatie financiara dezatruoasa, cu datorii foarte mari. Consiliul de administrati si patronatul au fost de acord ca se impune sa se faca un diagnostic, sa se stabileasca un tratament. Am constatat ulterior ca a fost incheiat un contract de consultanta. Nu cunosc detalii despre acest contract. In legatura cu incheierea acestui contract au fost discutii si in consiliul de administratie”, a spus Adrian Tacea.
Acuzatiile DIICOT
Reamintim ca in acest dosar Gruia Stoica si altii, printre care si fratele sau, Vasile Didila si tatal sau Vasile Raducan, au fost trimisi in judecata pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat si evaziune fiscala. Faptele evazioniste investigate au demarat incepand cu anul 2003 cand SC Grup Feroviar Roman SA a preluat SC Transbordare Vagoane Marfa CFR-TVM SA Iasi de la societatea CFR Marfa SA respectivul contract de vanzare-cumparare a actiunilor fiind semnat de Vasile Didila, presedintele Consiliului de Administratie al companiei GFR SA.
„In perioada 2003-2005, inculpatii Stoica Gruia, Didila Vasile si Raducan Vasile, bazandu-se pe relatia de rudenie si incredere reciproca, au constituit un grup infractional organizat in scopul savarsirii infractiunilor de evaziune fiscala si spalare de bani elaborand un plan prin care sa diminueze baza impozabila a SC GFR SA si SC GFR-TVM SA, in scopul prejudicierii bugetului de stat, dupa care sa ruleze mai multe sume de bani prin conturile bancare, astfel incat sa creeze o aparenta de legalitate a circuitelor comerciale fictive concepute si apoi sa readuca sumele de bani folosite inapoi in conturile SC GFR SA. In cadrul grupului infractional, fiecare dintre cei trei inculpati a indeplinit un anumit rol in circuitele evazioniste si de spalare a banilor”, se arata in comunicatul emis de DIICOT, dupa trimiterea in judecata a lui Gruia Stoica si a rudelor sale.
Procurorii DIICOT sustin ca firma achizitionata de compania lui Gruia Stoica a fost introdusa intr-un circuit financiar fictiv, alaturi de SC GFR SA, SC GRAMPET SA si SC RAPID COM SRL, in scopul savarsirii infractiunii de evaziune fiscala, dar si al spalarii banilor astfel obtinuti.
Constantin MAZILU