Blue Air amendata de Politia de Frontiera!  A transportat ilegal la Iasi, cu acte false, un cetatean suedezo-libanez

0
1157

Cunoscuta companie aeriana Blue Air, care opereaza mai multe curse nationale si internationale, cu destinatia Iasi, are grave probleme din imagine din cauza unui pasager clandestin caruia i s-ar fi permis sa se plimbe cu documente false. Turkie Nabih, pasager cu dubla cetatenie suedeza si libaneza, care calatorea pe relatia Munchen – Iasi, a fost intors din drum si imbarcat fortat de politistii de frontiera ieseni, intr-o cursa cu destinatia Germania iar operatorul aerian a fost amendat cu 8.000 de lei pentru incalcarea legii privind regimul strainilor in Romania. Seful Blue Air in Romania, Gheorghe Racaru, contesta sanctiunea pe motiv ca oamenii sai nu au tehnica necesara ca sa depisteze documentele false ale calatorilor fraudulosi.

Operatorul aerian Blue Air se chinuie sa-si spele imaginea in justitie dupa ce i-a permis unui pasager strain sa calatoreasca cu documente false la Iasi. Firma condusa de Gheorghe Racaru, fostul director general al Taromului, care opereaza in Romania, Blue Air – Airline Management Solutions SRL, s-a adresat judecatorilor ieseni solicitand anularea sanctiunii administrate de Politia de Frontiera. Intr-o plangere inaintata Judecatoriei, compania aeriana cere exonerarea de la plata amenzii dar si stergerea tuturor cheltuielilor de judecata. Tot scandalul a pornit de la pasagerul cu dubla cetatenie suedezo-libaneza, Turkie Nabih, care, in data de 9 noiembrie 2017, a fost depistat pe Aeroportul Iasi, cu acte si documente false de calatorie. Barbatul urcase intr-o cursa aeriana din Munchen, avand destinatia Iasi. In urma controlului obligatoriu de la biroul de check-in, desi avea un bilet valabil de calatorie, turistului respective nu i s-a permis sa intre in tara, pe motiv ca actul sau de identitate este falsificat. Dupa intocmirea unui raport de eveniment, politistii de frontiera ieseni, care se ocupa de paza si siguranta pasagerilor din Aeroport, l-au intors din drum pe Nabih si l-au imbarcat fortat intr-o cursa cu destinatia Koln-Germania. La scurt timp dupa acest incident, Politia de Frontiera a sanctionat compania Blue Air, cu amenda contraventionala in valoare de 8000 lei.

Blue Air: “Noi nu avem competente de politisti”

Nemultumiti de sanctiune, reprezentantii operatorului de transport aerian au atacat decizia in instanta, aratand ca oamenii companiei nu au niciun fel de competente legale de control, si detin tehnica si mijloacele necesare depistarii de documente false. “Pasagerul Turkie Nabih s-a prezentat la biroul de check-in prezentand documentele de transport necesare efectuarii cursei Munchen-Iasi, biletl valabil si ceea ce se parea a fi cartea de identitate emisa de catre autoritatile din Suedia. In ceea ce priveste controlul efectuat prin agentii de handling aflati in Aeroportul din Munchen, acestia din urma nu detin mijloacele tehnice necesare identificarii documentelor false de calatorie. Sarcina lor se serviciu se reduce doar la verificarea datelor inscrise pe documentele de identitate prezentate de catre pasager. La intrarea si la iesirea din zonele libere, in punctele de trafic si treceri simplificate sau alte locuri, obligatia de control a datelor de identificare revine exclusiv politistilor de frontiera din cadrul IGPF. Noi, ca si companie, avem obligatia datele din actul  de identitate coicid cu cele inscrise pe biletul de avion. Autoritatea competenta care detine mijloacele tehnice si pregatirea necesara pentru efectuarea operatiunilor de identificare a falsurilor de documente dar mai ales depistarea acestora, este doar Autoritatea de Frontiera din punctul de plecare, in cazul de fata politistii din Munchen. In concluzie, sanctiunea este nelegala si netemeinica”, explica directorul general al Blue Air, Gheorghe Racaru.

“Amenda aplicata este temeinica si legala”

In replica, reprezentantii IGPF, prin chestorul sef de politie, Ioan Buda, arata ca amenda este pe deplin justificata deoarece operatorul de transport aerian a incalcat legea privind regimul strainilor in Romania. “Cu ocazia controlului de frontiera s-a constatat ca documentul de identificare prezentat de respectivul pasager nu  indeplineste conditiile de forma si fond ale unui act autentic fiind catalogat drept un fals total. In urma evenimentului, turistului  cu pricina nu i s-a permis intrarea in tara fiind imbarcat intr-o cursa aeriana cu destinatia Germania. S-a constatat ca Blue Air a incalcat legea privind regimul strainilor in Romania, fapta prevazuta si retinuta de art. 134 din OUG 194/2002. Procesul verbal de amenda este unul temeinic si legal”, a conchis Ioan Buda, seful IGPF din Romania.

Nicu SAMSON

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments